joi, 15 decembrie 2011

You're doing great!!!!

Observasem ca postarea precedenta are numarul 100 :) So, ieeei magic reminders!
Si chiar daca e o suma frumoasa si imi placea cum statea ea acolo tzantzosa si rotunda, o sa mai scriu si astazi ceva :P Da' lasa ca si 101 suna bine ;)

Asadar, astazi ce-mi trecu mie prin bibilica? Astazi am (re)inteles inca intr-un fel, cat de importanta a fost experienta mea cea horror de acum vreo 2 luni. Atunci am simtit o deznadejde si o disperare de necuprins, la gandul ca nimeni nu ma poate ajuta. Eram eu si starile mele, eu si gandurile mele, eu si experientele mele si oricat as fi cerut ajutorul sau oricat as fi asteptat ajutorul, nimic nu se schimba. Aceasta experienta m-a impins pentru prima data sa ma intorc inspre mine. Sa-mi adun lacrimile de pe jos si sa ma retrag undeva, unde sa pot fii cu mine, in liniste. Chestie care, inainte, imi zburlea paru'n cap at any given moment. Adica a fi eu, singura cu mine in times of big trouble! Si singura nu in sensul de a ma duce in pestera. Ci a fi singura in sensul de a-mi asuma responsabilitatea pentru ce simt si pentru ce mi se intampla. A nu mai alerga ca un copil disperat in stanga si-n dreapta, cu inima ranita pe tava, doar, doar e cineva care ma va baga in seama.
Dupa cum scriam si in postul trecut, asta are de-a face cu chakra sacrala, a doua, swadhisthana. Eu traiam inca din perspectiva copilului ranit si nu din cea a adultului responsabil.

Atunci cand copilul ranit e singur la conducerea vietii tale el e terrified! El nu vrea si nici nu poate sa fie adult, el nu stie ce sa faca, el stie doar sa planga.
Si astfel viata ta este o vesnica victimizare.
Eu, acum cativa ani, atunci cand aveam probleme, pentru ca ma obisnuisem atat de mult sa fiu una cu luci, puneam problema pe hold asteptand sa vina luci si sa-i povestesc problema mea. Intre timp, evitam sa ma gandesc la ea, imi faceam de lucru si nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa o abordez singura. Chestia asta s-a schimbat de-a lungul timpului si am devenit tot mai independenta, dar nu de tot. Si se pare ca Universul vrea de la noi rafinare, imbunatatire, ne face sa evoluam mereu si sa crestem. Chiar daca in ultima vreme as fi fost sigura ca nu mai am o astfel de problema, ramasitele de dependenta si atasament fata de altii, au iesit la iveala dupa experientele de curand. Si acum imi dau seama cat este de important sa fii independent si sa deal with your own issues all the time. Si cum all the issues are always yours, practic ti-ai rezolvat toata viata :)) In sensul ca, daca, atunci cand cineva pushes your buttons, in loc sa stai blocat incercand sa-i dai lui de cap, incercand sa-l faci pe el sa se schimbe, sau incercand sa-l eviti, mai bine te intorci spre tine si zici: "mai, dar practic ce ma freaca pe mine la omu' asta? care e problema MEA?". Si pretuiesti apoi fiecare intalnire cu acel om, pentru ca te invatat despre tine, te ajuta sa te rafinezi. Cum spunea un cineva celebru, suntem ca niste pietre intr-un malaxor. La inceput aspre, cu multe colturi dure si la final silky smooth :) Slefuirea se petrece simplu, prin frecarea pietrelor una de alta, over and over again, cu putina apa si nisip :)
Si uite-asa, problema dupa problema, intalnire dupa intalnire, te trezesti intr-o buna zi ca esti complet liber, independent, nimic nu te mai tine blocat, nimeni nu te mai freaca la cap.

A te intoarce spre tine este in primul rand o declaratie de independenta catre Univers: sunt gata sa am grija de mine, cred ca pot si stiu sigur ca numai eu pot avea grija de mine cu adevarat! Si apoi lucrurile incep sa lucreze de la sine, vindecarea adevarata a inceput!

Si ceilalti te pot ajuta, dar copilul din tine tanjeste dupa propria ta atentie. Problemele tale sunt puzzleuri de nedezlegat pentru ceilalti, pe cand pentru tine sunt nestemate pretioase din care poti invata multe, poti evolua si te poti vindeca pentru a te deschide spre bucuria si pacea adevarata! Asa ca nu le mai da celorlalti pietrele tale pretioase :)

Fiecare din noi avem o cale pe care evoluam, presarata, se pare, cu asa zise "obstacole". Numai ca fiecare obstacol este totodata si o binecuvantare. Trebuie doar sa ai incredere, sa te deschizi si sa te uiti mai bine la "problema". Atunci vei vedea ca ea este o oportunitate de a invata.

Stiu ca e greu! Doamne cat de greu a fost! Dar stiu sigur ca a fost singurul mod posibil ca eu sa evoluez. Si acum incep sa curga darurile! Ca tot vine Craciunul :P
Si unul cate unul sunt exact darurile pe care mi le-am dorit atat de mult: mi-am dorit sa fiu independenta, mi-am dorit sa fiu increzatoare, mi-am dorit sa fiu puternica si sa-mi cunosc puterea, mi-am dorit sa-mi vad valoarea, m-am dorit sa ma vad prin ochii lui Dumnezeu.

Si acum, dupa ce mi-am asumat rolul de adult responsabil, am schimbat placa de la "helpless" si "nimeni nu ma poate ajuta" la "EU POT sa am grija de mine!" simt o noua putere, chiar ma simt in stare sa am grija de mine si am constatat ca oricum, nimeni altcineva nu poate face asta pentru mine!

Stiu ca e greu, umblam pe carari neumblate, avem de-a face cu tipare mentale de zeci de generatii. Purtam in inima noastra rani vechi, nevindecate. Unele ale noastre, altele ale stramosilor nostrii. Ne-am nascut purtand in genele noastre anumite tipare comportamentale si mentale si apoi, copii fiind am preluat si am invatat de la parintii nostrii inca si mai multe. Unele din ele sunt excelente, dar multe din ele ne fac viata un calvar. Si da, putem sa ne folosim de scuza: Dar daca nu sunt ale mele de ce trebuie eu sa le vindec si sa le schimb. Nu-i corect! Nu pot! E prea greu!

Da, poti spune ca e greu si ca nu vrei sa fii aici sau poti spune ca ai ales sa fii aici, pentru ca stii ca esti puternic si pentru ca stii ca poti. Si pentru ca facand asta te vei elibera si vei fii un om nou. Ai onoarea si ti se da posibilitatea in fiecare moment sa-ti vindeci ranile, sa schimbi convingerile vechi neadevarate si nefolositoare! Da, TU POTI face asta! Si pentru asta esti acum, aici! Ai incredere in proces! Procesul de transformare este mult mai usor, mai rapid si mai simplu daca ai incredere in el. Nu trebuie sa faci mare lucru! Lucrurile se intampla de la sine! Tu trebuie doar sa ai incredere in fiecare moment ca faci ce trebuie si ca totul, dar absolut TOT ce ti se intampla face parte din plan!

Cateodata e greu. Te simti singur, neinteles, disperat. Vrei sa te ajute cineva. Dar cine poate sa ne ajute? Suntem toti ca niste copii speriati. Solutia nu este sa vina un adult grijuliu (sau extraterestrii dupa unele teorii :P) sa ne salveze, sa ne spuna cat suntem de frumosi, ca meritam sa traim, sa ne spuna ca meritam iubire si sa ne ofere iubirea lui. Solutia este sa fim acel adult noi insine! Noi suntem cei pe care-i asteptam! (de-abia acum inteleg pe de-a-ntregul vorba asta) Noi ne vom vindeca si ne vom elibera! Si putem! Si vrem! Si daca nu crezi asta acum, don't worry! It will happen anyway :)

Cateodata simtim ca nu mai putem, ne vine sa ne luam campii, sa ne dam demisia din viata, sa ne bagam picioarele :) Ne umbla prin cap idei de genul "viata e grea!". Dar asta este doar un gand si nici macar nu e gandul nostru! Si nici macar nu e adevarat! In zilele noastre viata nu mai e grea, nu ne mai luptam pentru supravieturile. Avem puterea sa ne facem viata cum vrem noi. Viata a fost grea intr-adevar, pentru multi dintre strabunii nostrii. Dar haideti sa onoram munca si lupta lor pentru supravietuire si sa ne bucuram de tot ce au creat acesti strabuni pentru ca noi sa ne putem bucura de pace, prosperitate, iubire!

Data viitoare cand iti vine-n minte ideea terorizanta ca "viata-i grea" sau sentimentul de neputina si de disperare fata de propria ta viata, uita-te in jurul tau. Te ataca vreun urs? Te ameninta cineva cu sclavia? Nu ai ce manca? Atunci inseamna ca nu te lupti cu supravietuirea. Ai putea chiar acum sa iesi sa te plimbi 5 minute intr-un parc sau pe o alee, ai putea chiar acum sa te intinzi, sa razi, sa zambesti, sa imbratisezi pe cineva! Atunci ce mai cauti aici gandind ca "viata-i grea"?

Hai sa inlocuim gandul asta cu: "viata poate fi minunata! asta depinde numai de mine si de gandurile mele! eu sunt stapan pe ce aleg sa cred! voi incepe chiar acum sa cred ca viata mea poate fi frumoasa, ma pot bucura de prosperitate, pace si iubire chiar acum! am grija de mine si imi creez o viata minunata!"

Si poti! Si faci asta! In felul tau propriu, pe calea ta, in ritmul tau! Faci tot ce poti in fiecare moment! Si te descurci perfect! Esti extraordinar! Si Dumnezeu te iubeste atat de mult!

2 comentarii: