miercuri, 22 august 2012

Za Rollercoaster of life

Eheeei, dragii mosului, luati-va o cana cu ceai, vin sau suc de morcovi (dupa caz) si asezati-va confortabil, ca tare mi-e ca urmeaza o postare luuunga, doua zile sa ne-ajunga :))
Am simtit sa va scriu mai multe despre ce se intampla cu mine in ultima vreme siiiii... cum imi sade mie bine, odata cu asta, probabil o sa detaliez si ultimii 7 ani din viata mea...

Si ce vreau eu sa va zic n-o sa fie usor de zis...si poate nici de auzit...but here it comes any way. Puneti-va centurile de siguranta si hop, tzop in rollercoaster cu mine! :)

Nu stiu exact ce si cum dar hai sa vedem ce va iesi, shall we? (si unde mai pui ca vorbesc si-n versuri! hi, hi :)

Dar mai intai de toate, ia sa ma scap io de-o chestie. Am mai vrut de cateva ori sa va spun o treaba dar n-am apucat niciodata.  Ea, treaba, este urmatoarea: ca orice muritor de pe aceasta lume si eu sufar. Da, doamnelor si domnilor! Si mie mi-e greu cateodata si io imi plang de mila si eu am ups and downs. Stiu ca stiti, dar cateodata mi se pare ca unii oameni (sa fie si din cauza naturii blogului pe care scriu :P) au impresia ca in lumea mea totul e roz si mie-mi merg toate ca pe roate si am o viata ataaat de usoara ca oricui i-ar placea sa fie in locul meu. Si poate si eu am evitat de fiecare data sa vorbesc despre momentele grele. Poate si eu am vrut sa fiu mereu optimista, perfecta si "bine"...Ei bine, nu-i chiar asa simplu sa fii bine :) Am trecut si eu, ca toata lumea, prin multe incercari in viata asta. Nu mi-a fost nici mie intotdeauna usor. Mai ales ultimii cativa ani au fost ca un rollercoaster de ultima generatie!

Pentru mine, ultimii 3-4 ani au fost pliiini de schimbari si transformari interioare si exterioare. Deruland in urma printre ele, constat ca: mi-am schimbat drastic meseria de cateva ori, mi-am schimbat drastic alimentatia de cateva ori, am avut un super mega stupid si grav accident de masina impreuna cu luci si cu frate-meu din care am scapat cu viata printr-o minune, am ramas complet leftera si fara nici o metoda functionala de a face bani, a trebuit sa-l las pe tatal meu sa plece, dupa multa si impartasita suferinta, ne-am mutat la tara, unde in linistea tihnita a satului, ramai doar tu cu tine si nu e chiar o treaba usoara...Cam asta ar fi sumarul foarte scurt al nabadailor din ultimii ani, plus alte cateva experiente macar la fel de traumatizante, despre care nici nu va mai povestesc.

In tot acest timp, au fost momente in care mi-a fost extrem de greu, au fost momente in care am fost down rau de tot, au fost momente in care m-am asezat pe jos de durere (si nu-i vorba de durerea fizica), au fost momente in care saptamani in sir am simtit ca atarn de un fir de ata si ca de-abia mai respir. Au fost zile in care mi-am dorit sa dispar de aici, au fost momente in care m-am urat pe mine si viata mea. Au fost zile si zile si zile si nopti in care am plans in hohote si ma durea inima in piept de atata tristete. Si nici nu stiam ce e, a cui e si de unde vine. Au fost saptamani intregi in care eram sigura ca sunt pe cale sa innebunesc. Au fost zile in care nu stiam ce sa fac cu mine. Era insuportabil sa exist. Au fost momente in care a trebuit sa renunt la ce aveam eu mai drag, momente in care a trebuit sa accept lucruri care atunci mi se pareau dureros de nedrepte. Au fost momente in care a trebuit sa fiu "lipsita de suflet", "egoista", "nesuferita", "tradatoare"....sa-mi exprim si sa-mi accept laturile intunecate. Au fost si inca mai sunt momente de disperare, de neincredere, de depresie, de furie si razvratire, de neputinta, de nebunie, momente in care nu mai stiu nimic si in care imi vine sa-mi iau campii!!!
Dar printre toate astea a stralucit de fiecare data soarele. In fiecare din aceste momente am simtit o prezenta, o forta, o energie care-mi spunea ca nu ma voi da batuta orice-ar fi, un sentiment in strafundul inimii care-mi spunea sa hold on, sa mai rezist un pic si inca-un pic!

Si au fost si momente cand am stiut cine sunt! Momente in care am iubit intreaga fire! Momente in care m-am deschis complet si m-am abandonat vietii! Momente in care m-am simtit atat de iubita si de puternica si de adevarata. Momente in care am inteles! Momente in care am ras fara sa ma pot opri, cand am avut un glimpse al simplitatii vietii. Momente in care am simtit cum Dumnezeu isi tine mainile pe pieptul meu si-mi sufla peste pleoape! Momente magice in care v-am simtit aproape, pe voi, toate fiintele minunate din Univers! Si am stiut ca n-o sa fiu niciodata singura! Si am prins curaj sa merg mai departe, sa ma ridic oricat ar parea de greu, sa ma uit spre cerul albastru si sa zambesc aiurea! :)

Si prin toate aceste momente, de bine si rau, fiinta mea s-a dezvaluit tot mai mult, mie insumi si lumii intregi. M-am prins intr-un final ca aceasta este o calatorie fara sfarsit prin eternitate si nu am unde sa ma grabesc si nu am unde sa ajung. Tot ce am de facut este sa ma relaxez si sa las lucrurile sa se-ntample.

Asa ca, dragii mei, stiu prin ce treceti, stiu ca e greu, stiu ca sunt momente in care nimic nu are sens, dar hang on! Nu e nimic in neregula cu noi! Daca as putea caltori in timp sa-mi spun eu mie ceva asta ar fi: draga mea! nu e nimic in neregula cu tine! you're perfect! it's ok to be down, e ok sa treci prin chestii pe care nu le intelegi, e ok to be just the way you are! just be you! be true! Asa ca nu te descuraja atunci cand ti-e greu! Si mai ales nu te ascunde! Get out there! Find support! Ai fi surprins sa afli cat de multa lume poate fi acolo pentru tine if you just open your heart and ask for help. Haideti sa fim impreuna in vremurile grele si sa ne reamintim unii altora de vremurile bune! Viata e frumoasa! Viata e magica! Traim impreuna niste vremuri impresionante!
Suntem puternici! Suntem minunati! :)
Asaaaa.... si acum ca mi-am facut introducerea sa trecem la za real story of the day :)

Si uite-asa au mai trecut cativa anisori si teo s-a facut tot mai mare si mai zambitoare :)

Dupa ce ne-am mutat la Ileni si m-am linistit cat de cat dupa mutare, din toamna trecuta, am simtit ca am intrat intr-o noua etapa de vindecare. Dupa o experienta care m-a zgaltait din temelie (ca altfel se pare ca nu pricipeam) am inteles in sfarsit ca trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce mi se intampla. Dupa atatea carti si tehnici de vindecare studiate, am simtit ca e vremea sa trec la fapte, am simtit ca numai eu pot sa ma eliberez de toata suferinta din mine, numai eu pot sa ma ingrijesc de copilul interior si numai eu pot sa stiu ce-i de facut cu tot ceea ce mi se intampla. Am avut pentru prima data in cei 30 de ani de viata notiunea ca eu exist, ca eu imi apartin, ca EU SUNT AICI cu mine. Tot mereu! Si ca sunt singura mea responsabilitate.

Incet, incet, am inceput sa invat sa am tot mai multa grija de mine, sa-mi aud si sa-mi respect mai mult glasul inimii, sa ma cunosc, sa-mi explorez dorintele si visele. Sa ma exprim mai mult. Sa invat sa las suferinta sa se manifeste in mine, fara sa ma identific cu ea. Sa invat sa nu-mi mai interiorizez problemele sau sa-mi fie rusine cu mine when I'm down. Sa nu mai incerc sa inteleg toate starile prin care trec. Sa nu le mai iau personal. Sa nu le mai judec. Sa fiu puternica si blanda in acelasi timp. Sa fiu autoritara si sa nu mai las pe altii sa-mi incalce teritoriul! Sa-mi cunosc limitele si sa mi le respect. Sa ma pun pe mine mai presus de toate. Sa ma iubesc pe mine inainte de toate. Sa fiu ferma in alegerile mele. Sa ma afirm cu iubire si incredere! Sa imi asum viata pe care o traiesc si sa ma bucur mai mult de darurile pe care le-am primit.

Deh...toate astea le-am invatat za fucking hard way! Altfel cred ca nu se putu. Si apropo de asta, ia ziceti-mi si mie, chiar asa grea de cap is eu sau asa-i pentru toata lumea? Ca Doamne feri cate incercari au mai fost si prin cate a mai trebuit sa trec! M-am tot intrebat daca is eu like super extremly fucked up... sau din nou, asa-i pentru toata lumea?
Sa stiti ca la intrebarile astea chiar astept raspunsuri de la voi! :)

Asaaa :) Si tot invatand si experimentand a trecut si toamna lui 2011 si a venit iarna. Fara sa exagerez, marturisesc ca lunile de la sfarsitul lui 2011 au fost cele mai grele luni din viata mea! Uof doamne ca si acum ma ia cu bilibistroci cand imi amintesc! Ma simteam ca intr-un cosmar care nu se mai termina. Dar stiam ca trebuie sa fiu puternica. Stiam ca e un sens dincolo de toate astea. Stiam ca nu e despre mine. Stiam ca o sa fie bine! Si invatand sa am tot mai multa grija de mine, lucrurile s-au linistit, incet, incet.

Si ca prin minune, in dimineata lui 1 ianuarie 2012 am simtit pur si simplu cum s-a schimbat energia si o magica raza de soare a cazut asupra inimii mele. Am inceput sa fiu plina de entuziasm, am inceput proiecte noi, am inceput sa indraznesc sa visez si sa ma joc mai mult. Am reinceput sa traiesc! Si totul a fost minunat!!!!

Asta pana pe la sfarsitul lui aprilie cand lucrurile au luat-o razna din nou. No, ce credeati, ca se termina aici? :D Doar  v-am prevenit ca postarea asta este luunga si e despre cum ii viata ca un rollercoaster! :)

Ei si din aprilie pana de curand am trecut prin toate strofocarile posibile. Si dai si lupta! Timp de cateva luni am fost in fibrilatie mai mult de 70% din timp. Adica: nu puteam sa respir, nu puteam sa adorm, ma apuca damblaua (ca nici nu stiu cum altfel sa descriu trairile de atunci), aveam atacuri de panica, nu aveam stare, eram totally depressed, nu aveam chef sa fac nimic, nu puteam sa fac mai nimic, iar mintea era razna pe campie trying to figure out what the fuck is wrong with me... :)

Si pentru ca nu mai aveam nici o alta solutie, am inceput (din nou) sa ma rog mai mult, sa comunic mai mult cu ingerii si cu dumnezeu, sa revin la ritualul meu de dimineata (miscare, meditatie, respiratie, apa...) si sa am mai multa grija de mine.
Intre timp, dupa cum v-am mai scris intr-o postare recenta, in capul mea se dadea batalia finala dintre minte si inima. Si-mi consumam toata energie chinuindu-ma sa-mi dau seama care-i mintea si care-i inima. Si cand ai atatea ganduri cate aveam eu in capison la ora aia, e taaaare greu sa-ti dai seama. Dar, cum nimic nu-i degeaba pe lumea asta, toata aceasta strofocare m-a adus in poiana minunata, in care am avut marea revelatie! Incet, incetisor, am inceput (cred ca pentru prima data in viata mea, cu atata claritate) sa vad si sa aud glasul tainic al intuitiei si sa prind cu matza-n sac pe coana minte, ori de cate ori se baga pe fir ca o telefonista indiscreta! Si a fost atat de magic ca nu am cuvinte sa va spun! :) Era ca si cum mi-as fi scos de la inchisoare cel mai bun prieten! Si era de fapt atat de simplu ca imi venea sa rad! Era atat de simplu sa le deosebesc! Intuitia/inima/sufletul/divinitatea din mine sau cum vreti sa-i spuneti, imi spunea mereu cele mai frumoase lucruri. Imi dadea mereu sfaturi bune, imi dadea incredere, imi soptea ce-mi doresc si ma indemna sa go for it! Numai ca vocile infiltrate in capul meu, inca din frageda pruncie, desfintau simplu si definitiv, cu o karata bine aplicata, fiecare vorba de mangaiere sau de incurajare, ce venea timid din adancul inimii. Si dupa secole de suferinta surda, iata cum, ca si cand mi s-a ridicat un voal de pe ochi, am stiut dintr-o data,100% SIGUR ca e ok sa fiu incurajata, ca e ok sa fiu sustinuta, ca e ok sa simt ca merit, sa stiu ca sunt iubita, ca sunt valoroasa, ca am dreptul sa am grija de mine... si toate cele :)
Si a fost minunat sa simt in sfarsit asta!!

Si de atunci am inceput sa indraznesc tot mai mult. Insotita de "noua" mea prietena infailibila, intuitia, am inceput sa prind curaj. Am inceput sa urmez mai cu incredere micile semne/indicii/glimpse-uri ale inimii. Am inceput sa ma indoiesc tot mai putin. Am inceput sa nu mai fiu asa dependenta de a sti. Mi-era de-ajuns sa simt ca trebuie sa fac ceva, fara sa vreau sa stiu de ce.

Uitandu-ma in urma, stiu sigur ca mi-am urmat de foarte multe ori intuitia. Mi-am urmat intuitia atunci cand am plecat de la primul si ultimul meu job, mi-am urmat intuitia cand am hotarat sa renunt la magazinul din Vama, mi-am urmat intuitia si cand am simtit sa ne mutam la tara si apoi la Ileni. Si mai am multe astfel de exemple. Doar ca, de fiecare data, desi am auzit glasul intuitiei, am procesat mult informatia, am tot gandit-o si intors-o pe toate partile, am tot luat-o in mana si apoi am pus-o la loc sub pres.. si tot asa si iar asa, pana cand, pentru ca ideea revenea si iar revenea, hotaram sa actionez.
Dar de data asta, intuitia mea a prins aripi. Stiam constient care sunt mesajele inimii si le si urmam la fel de constient! :) It was just like flying!

Si uite-asa, din floare-n floare, am ajuns la WAHA. Din "pura intamplare"! :)) M-am hotarat cu cateva zile inainte pentru ca am simtit ca trebuie sa merg acolo on my own si cu asta basta.
Si uite-asa am inceput eu sa fac tot felul de lucruri care pentru mintea mea rationala nu aveau nici un sens. Si am inceput sa primesc mesaje tot mai puternice. Si pentru ca unele din ele erau de-a dreptul scary pentru mintea mea rationala, intarziam sa le fac. Si normal ca mi-era teama sa le fac, pentru ca, de multe ori, ma simteam indemnata sa fac anumite lucruri care, ori nu aveau nici un sens, ori erau super outrageous, ori imi parea ca-mi dau singura foc la valiza facand asta...Daaar, pentru ca ma codeam sa le fac, deveneau putin cam obsesive..Asa ca le-am facut! Pe toate! Si eu zic ca n-a fost chiar asa rau! Pe cei implicati in pornirile mele demente nu i-am intrebat, dar eu zic ca e de bine :)

Si desi nu aveau nici un sens, stiti de ce le-am facut? Tocmai de-aia! Pentru ca nu aveau nici un sens!!! Mintea mea nu reusea sa gaseasca nici un motiv rational pentru care as face chestia aia ori ailalta!? Si tocmai asta era cel mai bun indicator ca e bine sa le fac :) Let's see how you deal with that, lady! (i'm talking to the mind here:)))

Eh, pana acum toate bune si frumoase... dar acum ca i-am dat mana libera, ce sa vezi? Intuitia mea a trecut la lucruri serioase...
De ceva vreme am simtit tot mai puternic chemarea catre oameni, catre comunitate, catre sharing, catre healing si catre sharing za healing. Am simtit ca a fi intre oameni care sunt pe aceeasi cale cu tine, e o treaba foarte powerful! Si ceilalti pot fi un ajutor incomensurabil in propria ta vindecare. Mi s-a soptit de foarte multe ori in ureche ca nu trebuie sa fiu singura, ca nu trebuie sa fac totul on my own. Si desi m-am incapatanat sa le rezolv eu pe toate si sa fiu mereu puternica si on top of everything... trebuie sa recunosc ca nu mai vreau asta! Vreau sa fim impreuna, vreau sa calatorim impreuna, vreau sa ne cunoastem pe noi si intre noi, IMPREUNA! :)

Si am simtit sa plec in lume, sa fiu intre oameni, sa ma caut si sa ma regasesc in ceilalti mai mult. Mi-a prins tare bine perioada de interiorizare din Ileni, singuratatea si linistea de acolo. Am fost eu cu mine, gandurile si ranile, energia si visele, toate numai ale mele. Dar acum vreau sa impartasesc! Vreau sa fim impreuna!

Si cu gandul asta m-am si dus la Waha... si m-am intors cu certitudinea ca vreau sa ies in lume, ca vreau sa ma deschid!


Si Doamne cate palpitatii poate sa-mi dea misiunea asta! Pentru ca, daca vreau cu adevarat sa fac asta, va trebui sa-mi infrunt cea mai mare frica... si sa-mi vindec cea mai profunda rana.

Stiu acum sigur, ca toata viata mea mi-a fost teama sa fiu vulnerabila in fata celorlalti. Mi-a fost teama sa fiu sincera, sa fiu cine sunt, sa-mi descopar slabiciunile, dar mai ales darurile in fata celorlalti. Si nimeni n-a stiut niciodata cat de frumos si sensibil e sufletul meu. Am lasat foarte putini oameni sa ma cunoasca asa cum sunt, in completa mea goliciune. Am fost ranita de multe ori atunci cand am fost deschisa si sincera cu ceea ce simt. Inima mea s-a ales cu multa suferinta pe vremea cand eram doar un copil pentru ca my true being and gifts were never appreciated and cherished. Si acum ca am crescut, inca mi-e teama ca daca ma voi deschide oamenii nu ma vor intelege, oamenii ma vor judeca and I will end up hurt and broken. Mi-a fost teama ca daca-mi deschid inima in fata cuiva, ea va fi calcata din nou in picioare, nimanui nu-i va pasa de mine si de ce am eu de spus/oferit/exprimat si toata treaba asta nu va fi decat un mare esec dureros. Si inca mi-e frica sa fac asta. Inca mi-e teama sa-mi deschid complet inima in fata vietii si in fata voastra. Inca mi-e frica sa fiu vulnerabila...Inca mi-e frica sa ofer tot ceea ce am de oferit. I'm still holding back...My heart is still hurting!
Dar slava Domnului ca ne-am antrenat cu totii sa fim puternici! :)) La asta suntem experti! Sa trecem prin toate cu capul sus si sa "FIM BINE"! La asta ne pricepem de minune!

But what about being down? What about sadnesss? What about being hurt? What about being weak and small and helpless? De ce nu poate sa ne vada nimeni cand suntem acolo? De ce ne ascundem? De ce consideram toate astea de neacceptat si de neimpartasit? De ce vrem cu tot dinadinsul sa fim intotdeauna "puternici" si sa fim bine in ochii altora? Ce e rau cu a fi in abisurile disperarii? Ce e rau cu a-ti deschide inima si a-ti impartasi problemele? Daca asta e cine esti cu adevarat in acest moment eu zic sa lasi garda jos si sa fii vulnerabil! Dar hai s-o facem cu totii! Hai s-o facem impreuna! Eu sunt gata sa fiu alaturi de tine! Si DA, la randul meu, am nevoie de TINE! Sunt aici...si cateodata sufar! Si cateodata as vrea sa-ti spun ce simt! Si o fac! Tocmai ce-o fac, nu-i asa? :)

Si pe de alta parte, ce-i asa de rau cu a fi minunat si frumos si talentat si helpful si important si needed? Ce e asa de rau in sharing your true gifts and recognising your infinite power? Ce e asa de rau cu a lasa divinitatea sa straluceasca prin inima noastra? Ce e asa de rau in a iesi in fata si a te exprima?
Si stiu ca e atata frumusete si iubire si bunatate si lumina in noi incat ne sperie! Atunci cand ne uitam adanc in sufletul nostru, vedem atata frumusete incat ne temem. Who am I to be that beautiful? But who are you not to be? Asa ca haideti s-o facem si pe asta! Hai sa ne infruntam fricile si indoiala si sa lasam darurile inimii sa straluceasca! Sa trecem de teama ca darurile noastre s-ar putea sa nu fie de folos nimanui, sa renuntam la orice asteptari si sa ne deschidem pur si simplu. Sa ne deschidem inima si sa lasam tot ce e de oferit sa curga in afara. Apoi sa asteptam cuminti sa vedem ce se intampla :)

Uof Doamne! Ca greu mai e in emisiunea asta! :)
Si simt ca de data asta e imperativ sa fiu exact asa cum sunt! Si simt ca daca nu-mi deschid inima, lasand totul sa se vada, nu voi stii niciodata cine sunt. Am nevoie sa fiu EU in fata voastra ca sa ma cunosc pe mine. A nu fii deschis e totuna cu a fi mort. Si eu nu mai vreau sa-mi fie teama! Cu riscul de a fi abandonata, respinsa, neapreciata, cu riscul de a nu fi iubita, cu riscul ca darurile mele sa nu foloseasca nimanui, cu riscul sa sufar si sa plang, o sa ies in lume si o sa strig in gura mare: THIS IS ME! THIS IS WHAT I HAVE TO OFFER! If you want me that's fine! If not, FUCK YOU! :) I'm still me! I'm still here! I'm still opened! I'm still offering! :) Si o sa ma exprim de fiecare data exact asa cum simt! Si o sa spun si o sa fac de fiecare data exact ceea ce simt! Si daca e cineva care nu apreciaza asta, this is not my problem... I'm still ME!

Si cu asta basta! :) Pai nu? :)

Intuitia/inima/vocea/iubirea mi-au soptit adeseori in ultima vreme sa merg intre oameni, dar n-am inteles de ce si pentru cine. Am simtit ca un gol in inima, un maaaaare, mare dor de oameni dar am incercat sa-l "rezolv" si m-am judecat ca sunt needy si mi-am spus ca trebuie sa ma descurc singura. Si acum am inteles ca am judecat ca fiind gresita, tocmai o nevoie de baza a sufletului nostru. Nevoia de a comunica, de a fi cu ceilalti, de a ajuta si de primi ajutor, de a iubi si de a fi iubit, de a atinge si a fi atins, de a sustine si de a fi sustinut. Nevoia de a impartasi. Si am inteles acum ca I just need to open my heart to everything and everyone! I need to open my heart and let everybody inside, no matter what's up in there at any given moment! Tot ce trebuie sa facem este sa fim sinceri. Sinceri fata de noi insine si fata de ceilalti. Atunci cand esti sincer cu tine iti dai seama ca tu nu esti ceea ce credeai ca esti. Atunci cand incetezi sa te mai judeci pentru ceea ce simti si recunosti ca suferi and there's nothing you can do about it, iti dai seama ca tu nu esti acea suferinta. Atunci cand impartasesti cuiva suferinta ta, te detasezi de ea si poti s-o vezi exact asa cum este: ceva care vine si pleaca dintr-un spatiu vast si luminos, care e sufletul tau. Si astfel, suferintele vin si pleaca. Si toate energiile dureroase se transforma in iubire si lumina :)

Si ca si cum toate transformarile si revelatiile ce s-au petrecut in fiinta mea in ultima vreme nu erau destul, am hotarat ca e timpul sa mai fac o schimbare... O schimbare atat de mare incat it blows my fucking head off... dar credeti ca asta ma va opri? eu zic ca nu! :) Mi se sopteste in casca de ceva vreme sa sar. Si daca intreb unde si de ce... mi se raspunde simplu: just jump! Uuuuf... cum adica? Well... e simplu, just jump and you'll see dup-aia cum adica.

Ok then! Let's fucking jump!

Si uite-asa...tot primind indemnuri nebunesti de a fi in mijlocul oamenilor, spre a fi mai libera, mai independenta, mai random si de a avea o viata mai putin definita...am hotarat...intr-un final...sa ma mut din Ileni...

I guess I'll just have to let go of everything I have...Blow up my whole life and...simply jump! Fara echipament de salvare! Fara griji si fara bani! Fara sa iau nimic cu mine! Just me and my legs, jumping from the highest cliff ever seen by my eyes! Si daca ma intreb ce se va intampla cu mine si cu ce mai raman daca las totul in urma mi se raspunde simplu: just let go! Let go of everything! Let go of the doubt, of the past, of the known, of yourself! Just let go!

Ok! I'm letting go now! Si habar n-am ce se va alege de mine...si functionez pe doua viteze: una in care sunt plina de entuziasm si stiu ca totul va fi 110% BINE si una in care mintea o ia razna: what the fuck am I fucking doing??

Dar din pacaaaate, sau din cooontra, nu mai cred ca este cale de intoarcere. Deciziile par a se lua singure. Ma simt ca un spectator in propria mea viata. De la Waha am aterizat la Brasov, unde s-a intamplat pur si simplu workshopul de atingere, care ma obseda de ceva vreme, apoi am aterizat la un festival tot in BV, ocazie cu care am cunoscut (si re-cunoscut) o gramada de oameni minunatico fantastici... mi-am gasit (din senin, din iarba verde) inclusiv colega de apartament (sau mai bine zis de casa)...magice, neasteptate si sincronistice lucruri mai mici si mai mari s-au intamplat. Brasovul m-a cucerit cu energia si oamenii lui...asadar e posibil sa ma mut acolo pentru o vreme. Sa vedem cum se vor mai lega lucrurile.

Si uite-asa a crescut viteza si profunzimea rollercoasterului in ultima vreme, de mi-au mers fulgii! Si am trecut de la entuziasm la disperare. Si de la furie la completa relaxare. Si de la "what za fuck am i doing" la "Everything is sooo magical and my life is a complete wonderland!"

Si in momentele de down atata mai plang... si atata mai sufar... si apoi ma luminez si vad numai floricele si iubire oriunde ma uit! Si e totul atat de frumos! Si ma simt atat de libera cum nu m-am simtit niciodata in viata mea! Si vad si simt cu toata fiinta mea the sea of endless possibilities! Siiii....apoi mai vine un val de frica si panica... siiii...uite-asa se joaca fata si pe stanga si pe dreapta :P

Si ce sa va mai spun eu voua? E frumos! E de bine! E despre schimbare! Despre transformare! Despre eliberare! Despre a-ti urma intuitia pana la capat! Despre a-ti arunca toata siguranta in aer, doar pentru un hint, pentru un feeling, pentru ca asa spune o steluta magica ce-ti sopteste la ureche!Despre a fi complet sincer cu tine insuti si cu cei din jur si despre a-ti onora cele mai ascunse dorinte ale inimii!

Si de unde stiu c-o sa fie bine daca fac toata nebunia asta? Pai nu stiu! Mintea imi spune c-o sa-mi para rau, ca e doar un moft, o stare trecatoare, o idee imbecila... imi spune c-o sa regret si o sa ma intorc de unde-am plecat cu coada-ntre picioare si cu inima franta. Dar exact asta mi-a spus mintea si cand am plecat de la primul si ultimul meu job, cand am hotarat sa renunt la afacerea din Vama si exact asta mi-a spus cand am simtit sa ne mutam la Ileni... Asa ca nu stiu unde ma va duce viata, dar sunt gata sa risc totul! Pentru ca vreau sa stiu ca fac ce simt in fiecare moment! And right now, I just feel like jumping into the unknown!

Si pentru asta sunt gata sa dau drumul unei relatii de 14 ani cu cel mai iubit dintre oamenii mei iubiti.
Si uof doamne cat ma sperie chestia asta! Ma sperie gandul ca o sa fiu on my own, taking full charge of my life! Ma doare gandul ca il ranesc pe luci, chiar daca el, iubitul meu drag, mi-a spus sa fac intotdeauna ce-i mai bine pentru mine si atunci cand iau decizii sa nu consider pe nimeni altcineva decat pe mine insumi. Si ma sperie gandul ca voi fi singura si neiubita de nimeni. Si ma sperie faptul ca nici nu stiu de ce vreau sa fac asta. Si ma sperie....

Dar cu toate astea sunt gata sa plec din curtea care mi-a oferit adapost, odihna, pace si liniste si din gradina care mi-a dat sa mananc cele mai bune legume din lume. Si sunt gata sa renunt la casa in care m-am simtit mai acasa decat oriunde. Cand m-am mutat la Ileni m-am gandit sa nu ma mai mut nicaieri niciodata! Ma simteam ajunsa acasa! Dupa atatea momente zbuciumate, dupa ce m-am framantat si zbuciumat in fel si chip, acolo, parca ajunsesem in sfarsit intr-un cuib cald si confortabil, unde totul era bine si unde ma simteam iubita si in siguranta. Si de ce-ar vrea cineva sa plece de buna voie dintr-un astfel de cuib??? De ce-ai vrea sa-ti parasesti casa si tot ceea ce iubesti/stii/esti si sa pleci in lume???

Stiu ca n-are nici un sens pentru mintea rationala, dar, daca vrei sa stii cine esti cu adevarat, va trebui sa lasi totul in urma si sa sari! Stiu ca si tu simti cum inima ta te cheama! Iar atunci cand esti pregatit, te indeamna sa-ti deschizi aripile si sa zbori! Ne indeamna pe fiecare sa ne lasam cuiburile, siguranta, zona de confort, relatiile, job-urile si de ce altceva ne mai agatam si sa zburam liberi spre zari si mai minunate!
 
Si eu m-am hotarat sa zbor...ma simt pregatita sa las taramul cunoasterii in urma si sa pasesc in necunoscut! Nu mi-e usor si habar n-am ce urmeaza, dar vreau sa aflu. Vreau sa risc..si abia astept sa vad ce se mai intampla! I want to be Me, completly FREE! Vreau sa ma eliberez de orice asteptare! Vreau sa fiu cu voi si cu mine! Vreau sa iubesc si sa ma bucur de fiecare clipa! Vreau sa ma exprim! Vreau sa ajut si vreau sa primesc! Vreau sa impartasesc! Vreau sa fiu acolo si sa vreau sa fiu 100% open! Vreau sa traiesc cu adevarat! Vreau sa fiu vie!

3 comentarii:

  1. te iubesc. îţi simt sufletul dînd din aripi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Teo, m-ai cucerit prin aceasta marturisire!
    Am citit-o dintr-o suflare.
    Ai vorbit despre tine in ea? sau despre mine?
    ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Indrazneste! Iar cand rollercoasterul o va lua la vale, chiar daca n-o sa ne auzi incurajarile de tipetele de teama, ai sa simti mana noastra peste mana ta.
    Sunt mandra de tine, fata draga!
    Raluca

    RăspundețiȘtergere