Declar deschisa epoca rasfatului

Zilele astea am fost singura, singurica. Luci a fost dus in sat cu doru' (la Bucuresti) si am avut mai mult timp pentru...introspectie. Mai mult fortata, ce-i drept :P Ca deh, ca multora dintre noi, nici mie nu prea-mi place sa navaleasca my inner bulshit peste mine, asa pe nepusa masa...
Doar ca, ascunse in interiorul nostru, amintirile dureroase, lipsa de iubire de sine, resentimentele si neiertarea, ne fac rau in fiecare zi, chiar daca (si mai ales daca) refuzam sa le privim in fata.

Si cum si saptamana viitoare se va lasa cu singuratatzuri m-am gandit sa o invit la Ileni pe Simona, verisoara mea. Am hotarat ca vom avea o saptamana intreaga de relaxare si rasfat. Vom manca cea mai savuroasa mancare, ne vom plimba pe camp, cu bicicletele, o sa mesterim impreuna cate ceva la masina de cusut, ne facem niste haine vaporoase de vara. O sa ne uitam la documentare si la filme inspirationale. O sa citim, o sa stam in hamac si o sa huzurim la maxim.

O cunoasteti pe Simo din "episodul" anterior. Impreuna am renovat singure, ca doua profesioniste adevarate ce suntem, o camera intreaga: atelierul meu drag, din care butonez acum cu fervoare.

Simona mi-a fost ca o sora mai mare, are cu 10 ani mai mult ca mine si cand eram mica, mititica, am crescut impreuna cu ea si familia ei, in Rucar, taramul meu fermecat. Acum sunt vremuri mai grele pentru Simo. De cativa ani se lupta cu kilogramele in plus, a avut probleme cu inima si i s-a spus ca trebuie neaparat sa slabeasca iar acum, una peste alta, s-a desfiintat spitalul unde lucra ca asistenta de mai bine de 10 ani si sotul ei Cristi, care lucra ca telefonist la smurd, a fost anuntat ca i se desfinteaza postul.

De cand m-am mai luminat si eu otzara la caitza (a se citi also bibilica sau cerebel), dupa ce mancasem raw de vreo cateva luni, slabisem si ma "trezisem", am incercat cum m-am priceput mai bine s-o ajut pe Simo sa slabeasca. I-am povestit tot ce am stiut eu despre nutritie, despre hrana vie, despre mancarea procesata si rafinata, despre terapii de vindecare si tincturi detoxifiante.

Dar acum, dupa mai mult de un an, stiu ca nu e nici pe departe suficient. Schimbarea trebuie sa vina din interior (ce cliseu de cliseu mai vere, si cat adevar graieste!).

Acum nu mai cred ca slabim pentru ca mancam sanatos sau slabim pentru ca facem sport sau mancam mai putin! Apropo de asta, am observat ca Simo face parte din categoria deloc fictiva, (nu credeam ca e posibil asa ceva) a celor care desi mananca putin-putin si sunt mereu la dieta, nu reusesc sa slabeasca. Deci cum spuneam, nu slabim pentru ca mancam sanatos, nu avem un ten mai frumos pentru ca ne dam cu nu stiu ce crema! Nu ni se schimba intreaga viata pentru ca mancam raw (desi credeam frenetic in asta). Nu ni se deschid usi pentru ca aratam mai bine si nu se leaga toate pentru ca suntem in nu stiu ce program.

Cred acum (si multumesc Doamne ca m-am desteptat asa frumos!) ca totul se leaga pentru ca ne pasa de noi, vrem sa ne fie bine, vrem si facem demersuri pentru a ne ingriji. Dar nu ingrijitul in sine ne vindeca, ci iubirea de sine cu puterea ei nemasurata! Am descoperit iubirea de sine, acum un an, cand tatal meu se pregatea sa moara si mi-a prins atat de bine. M-a ajutat sa inteleg ca eu sunt cea mai importanta fiinta din Univers. Eu sunt marele maestru pe care l-am cautat. Eu sunt intrebearea si raspunsul. M-a ajutat sa inteleg ca increderea in sine, practic CREDINTA in tine, este cea mai scurta cale catre fericire, este de fapt fericirea insasi.

Dar am petrecut inca un an neintelegand cu adevarat ce insemna sa te increzi in tine.
A crede in tine inseamna a face exact cum simti, cu riscul de a pierde lucruri, oameni, relatii, confort. Inseamna a crede ca daca tu simti ca trebuie sa faci asta, atunci trebuie s-o faci, chiar daca mintea iti spune ca nu este un lucru bun. Inseamna a avea grija de tine ca si cum ai fi cel mai pretios lucru. Ca si cum te-ai purta cu un bebelus. Sa te ingrijesti de copilul din tine, sa te asculti, sa iti vorbesti, sa te lamuresti, sa te consolezi, sa te mangai, sa te apreciezi, sa te lauzi, sa iti multumesti, sa te rasfeti.

Ati observat ca daruim mai multa iubire unui animal decat noua insine? Ati observat ca in capul nostru ne criticam over and over again, la fiecare pas si ne indoim neobositi de fiecare actiune pe care o facem? Ati observat ca ne abandonam atunci cand ne simtim groaznic si ne huiduim atunci cand facem ceva "rau"? Why don't we give ourselves a break people??

Ei, dragii mei dragi! (era sa scriu fragi, ceea ce n-ar fi rau :P) Este timpul sa avem grija de noi! Este timpul sa ne iubim, sa ne mangaiem, sa ne relaxam, sa ne destindem. Haideti sa savuram viata! Ati auzit de cuvantul asta? A savura? Cate si cati dintre noi facem asta? Eu una, recunosc, nu! Din pacate nici nu stiu ce inseamna conceptul asta! Pentru mine viata a fost un TO DO continuu! Cu sclipirile de rigoare, of course, ca n-am fost chiar robot, dar nici prea departe. Am trait mecanic, clipa dupa clipa, actiune dupa actiune. A fi in prezent nu e usor. Poti incerca sa fii in prezent, dar crispat, ca mine. Vesnic stresata ca nu e bine cum sunt, cum fac, ca nu-mi iese sau cumva undeva, trebuie ca fac ceva gresit. Oh Doamne, cum am putut trai asa? But not anymore! I was blind and now I see! :))

Azi am inteles ca vreau sa ma rasfat in fiecare moment. Vreau sa ma pun pe un piedestal. Vreau sa-mi traiesc viata, sa ma bucur de ea, s-o savurez, s-o consum! Nu s-o dramuiesc! Mama ei de viata!

Asa ca azi am inaugurat un program de rasfatare fara sfarsit! Vreau sa ma rasfat dimineata cand ma scol din pat si ma intind cateva minute ca o pisica. Ma rasfat apoi stand cateva momente si bucurandu-ma de lumina blanda din camera mea racoroasa si spatioasa. Apoi ma rasfat alergand in pasi de dans pana la fantana. Apoi ma rasfat jucandu-ma de-a scos apa, numar in gand de cate ori invart roata pana ca galeata sa ajunga sus. Apoi ma rasfat si ma bucur de apa rece si proaspata. Ma joc cu mainile in lighean si ma zgaiesc la reflectiile pe care le face in apa soarele cel mult iubitor, cu razele sale zglobii. Si uite-asa, clipa dupa clipa, bucurie dupa bucurie, savoare dupa savoare, adun in mine mici comori de lumina pe care sa le revars apoi inapoi in Univers. Catre tine!

Va iubesc! Va iubesc pentru ca sunteti acolo! Va iubesc pentru ca am pe cine sa iubesc!