luni, 27 februarie 2012

Primele pregatiri pentru gradina! :) Iuhuuu!

Astazi a fost prima zi de semanat pentru mine si pentru viitoarele plantute din gradina :) Anul trecut le-am semanat abia dupa jumatatea lui martie si au fost mai micute asa ca acum ma pregatesc din vreme! :)

Am semanat rasadurile de ardei gras, capia, gogosar, ardei iute si vinete.

Urmeaza rosiile, conopida si brocoli. Desi astea doua fete indaratnice (conopida si sora ei cea verde) anul trecut n-au vrut sa se faca nicicum am zis sa le mai dau o sansa. Anul trecut le-am semanat in aprilie-mai asa ca poate-o fi si asta un motiv. N-au avut timp sa creasca destul de mari. Ce-i drept erau tare mititele rasadurile cand le-am pus in straturi.

Noroc ca am apucat sa iau pamant din gradina acum cateva zile, cand era cald, ca azi noapte a dat inghetul si era pamantul bocna. M-am dus eu azi tacticoasa in gradina, cu cateva ghivece la subrat si cand sa infig cu pofta lopatica intr-un musuroi... ups.. beton! Asa ca am zis hai sa ma descurc cu pamantul pe care am apucat sa-l iau. Seman in cat am si gata. Zis si facut! Ma apuc eu de mosmondit la pamant, ghivece, ladite, cartoane, lopatici.. dar pamantul era mult prea ud...se facea gogoloaie. Pana la urma zic, no, inseamna ca nu mi-e dat nicicum sa le pun astazi.
Pun pamantul inapoi dupa soba, sa se mai zvinte si cand o fi gata, seman. Si pornesc cu pas apasat spre gradina sa vaz ce fac baietii care muncesc la solar.

Cand colo, ce sa vezi? Baietii scosesera o radacina de mar din pamant si aveau ditai gramada de pamant afanat, uscat, perfect! Am simtit a fi destul de sincronistic momentul. Universul parca mi-a soptit la ureche: "Daca asa mult iti doresti sa semeni, ia de-aci pamant!" :)
Am insfacat iute un lighean si m-am dus de m-am aprovizionat. Apoi am amestecat pamantul meu ud cu asta nou si a iesit o minunatie. Bine, am mai pus eu si ceva iubire si i-am si descantat vreo 5 minute in timp ce-l framantam de zor ;)

Apoi, am umplut ghivecele (nu chiar cu varf ca sa mai incapa si stratul de pamant care vine peste seminte) si am purces la semanat.

Am scos semintele din plicurile ambalate frumos de asta toamna.



Am numarat una cate una si le-am presarat rasfirate prin ghivece.

Anul trecut cand am semanat rasaduri, habarnista incepatoare cum eram, am pus o droaie de seminte in fiecare ghiveci, le-am inghesuit de numa' :)) si apoi au iesit asa multe ca n-am avut ce face cu ele. Si atata mi-a parut de rau sa le arunc ca le-am inghesuit apoi in gradina...si tot asa!

Asa ca acum m-am invatat minte, nu mai seman ca dementa 200 de seminte din fiecare :)) Am pus 60 de seminte de gogosar (nu-mi trebuie 60 de fire dar din cele 60 poate n-or iesi toate), 50 de ardei gras, 60 de capia si 40 de ardei iute. La vinete n-am mai numarat ca erau prea mici.

Am pus la loc semintele ramase (din care o parte le mai semanam in solar si cateva pastram de rezerva). Apoi am lipit frumos etichete cu numele pe fiecare ghiveci ca sa stiu fiecare cine este si am scris frumos pe fiecare eticheta.

Spre exemplu: Ardei GRAS! Maaare, frumos, sanatos, plin de vitamine si iubire! :) Si le-am rugat sa se faca mari si frumoase si sa aduca armonie si sanatate oricui va fi sa guste din dansele! :)

Apoi am pus un strat subtirel de pamant peste seminte (sa fi fost vreo 2 cm) si le-am udat cu o sticla gaurita in dop (ca un fel de stropitoare).

Ghivecele le-am pus intr-o ladita, ca sa fie mai usor de manevrat si le-am asezat dupa soba ca sa le fie cald.

Peste ladita am pus o folie care sa tina umezeaza. De-acum o sa le ud zilnic iar cand incep sa rasara le mut la geam.
Cam asta e procedura de insamantare a rasadurilor timpurii! :) Spor la treaba copii!

4 comentarii:

  1. Mai...dar ce bine era daca aveam si noi cateva seminte "sanatoase" aici!
    Data viitoare cand vin...o sa-mi iau intr-o plasuta 50-50-50(50 gogosar-50 ardei gras - 50 capia) :)

    abia astept sa vad rosiile!
    Cu bine,
    Anca

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut voios Anca draga! Dar unde esti? Si acolo unde esti tu, te ocupi cu gradinareala? :) Vreau detalii! :D

    Te pup si mersi de vizita si comentariu! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Hei! pentru Anca si altii interesati, puteti primi gratuit seminte, prin posta, de la baza de seminte cu soiuri romanesti.
    Detalii aici: http://www.ecoruralis.ro/web/ro/Programe/Seminte_Traditionale/
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim frumos Ioana! Tare de folos linkul ca nici eu nu stiam de ei :)

    RăspundețiȘtergere