Magie la drumul mare! Despre iubire si iluminare!

Doamnelor si domnilor, pregatiti-va pentru un post luuung, SINCER si frumos :)
Un post despre magie, despre iluminare si mai ales despre iubire!
Nici nu stiu cum sa incep. Sunt atat de multe de zis despre Echinoctiul de toamna petrecut la Comana.

Zilele de la Comana m-au bagat in transa :) Am simtit astea 3 zile si 3 nopti ca pe o festivitate de premiere in care am primit premii peste premii si comori peste comori. Imi vine sa zic ca am plecat de-acolo plina de comori. Dar o comoara este ceva finit, este ceva ce se pune intr-un cufar, e ceva rar care se pretuieste. Pe cand eu simt ca am primit un dar infinit, ceva ce nu se termina niciodata si care se gaseste pe toate cararile! Ceva pe care nu trebuie sa-l caut nicioadata pentru ca e aici! Era aici! L-am avut intotdeauna in mine! Chiar si in cele mai innegurate clipe!

Am simtit fiecare lucrusor care s-a petrecut acolo ca pe o incununare a tuturor incercarilor mele, ca pe un deznodamant si o continua dezvelire a darurilor mele interioare. Am simtit ca am iesit deasupra norilor, ca norii s-au inchis sub mine si s-au transformat in piatra de temelie pe care voi construi de acum incolo.
Pfiu! Suna bine, nu-i asa?

Brrr. S-a facut frig aici la Ileni de cand am plecat, sunt in atelier si ma cam apuca dardaiala. Cred ca vine vremea sa facem focul. Anyway, back to Wonderland story!

Am ajuns la Comana joi seara, linistiti, un pic obositi, cu inimile bucuroase, dornici de vacanta si de oameni dragi, nepovestiti si nevacantuiti fiind de cateva luni bune, de cand stam in Ileni si trebaluim de zor. Acolo ne-au intampinat Ovidiu, Petrea si Alex, gazdele noastre, cu cartofi copti, ulei si ceapa. Mmmm, my favourite! :P

Am povestit putin si apoi am mers la culcare, in mansarda. Dormitul in mansarda, pe jos, la comun, mi-a amintit de mersul pe munte, de prieteni, de relaxare. Sacii de dormit aduceau a Vama Veche si a Sambata de Sus. Am zimbit de cateva ori gadilata de amintiri dragi si netraite de mult. M-am culcat cu zambetul pe buze si cu pacea in suflet.

A doua zi m-am trezit cu sentimentul de pace de cu seara parca mai puternic si mai frumos. Am coborat in curte, am vizitat prima gradina (proprie) din viata lui Petrea si am vazut curtea si casa la lumina zilei. Petrea s-a mutat in Comana din Bucuresti, in primavara lui 2011 si Ovidiu si Alex s-au mutat de curand, in vara asta si mai dau cate-o fuga in Bucuresti unde tin cursuri, yoga si alte chestii faine.

Baietii au incins apoi o meditatie dinamica pe terasa si eu am facut yoga in mansarda. Aveam o durere de cap ciudata, care m-a apucat de luni si zilnic, s-a tot schimbat in intensitate si pozitionare dar de lasat nu m-a lasat nicicum. Asa ca am zis ca putina miscare mai cuminte face mai bine la cap ca o zbantuiala dinamica :) Oricum, baietii au fost foarte incantati de efectele meditatiei dinamice.

Dupa meditatie au aparut Ioana si Mira. Ioana e o femeie fascinanta si Mira o fetita care te ia pe sus. Asa ca, din vorba-n vorba, am ajuns in vizita la Ioana, Mira si Bogdan. Si ei locuiesc tot in Comana, la cateva case mai incolo. S-au mutat la tara tot din Bucuresti si e al doilea an petrecut de ei acolo. Ma bucur mult ca i-am cunoscut. Am simtit si noi (eu si luci) si ei ca exista o conexiune intre noi. Cu siguranta ne vom mai vizita!

Apoi au inceput sa apara primii vizitatori. A aparut mai intai un grup de oaspeti din Bucuresti cu care am povestit ce am povestit si apoi ne-am apucat impreuna de prima Constelatie.

A aparut intre timp si Eva, cu care ne-am cunoscut la intalnirile noastre raw din Bucuresti, cu doi copii minunati: Ovidiu si Mircea. Nici nu stiam ca vine si am crezut initial ca se cunoaste cu gazdele. Dar a venit pur si simplu pentru ca vazuse pagina de pe facebook si i-a sunat bine. Ma bucur mult ca a venit si ne-am cunoscut mai bine! E o fiinta minunata si o mama extraordinara! Yei Evaaa!

Prima constelatie ne-a lasat infometati asa ca am mancat cu totii: vinete cu sos, legume la abur, o salata mare de rosii cu ceapa si cate putin din ce adusese fiecare de acasa – zacusca, branza, rontaieli. Mancarea a fost excelenta in toate cele 3 zile. Am gatit si eu (cu mare drag) mancaruri simple dar super bune. Mai ales ca ne era cate-o foame de lup cand ne asezam la masa.

Incepuse sa se lase seara asa ca am plecat cu totii la padure si in drum am intrat putin si la Manastirea din Comana. Am iesit din sat si ne-am indreaptat serpuind spre padurea fermecata. Pentru mine aici a inceput magia adevarata! Padurea era vie, dar plina de pace! Ca bine zice acatistul de slava si multumire: „ascult fosnetul plin de pace al padurii” :) Pe jos frunze de toate culorile toamnei. Se insera usor si formele devenau tot mai subtile. Am mers pe carare cam 30 de minute si apoi am iesit in Poienita din Dumbrava Fermecata. O poiana maaare, inconjurata de copaci si acoperita cu un covor de lucerna. Baietii au adus lemne si am facut focul. Pacea care m-a insotit de cand am ajuns la Comana, m-a ferit de asteptari. Simteam ca tot ce vreau sa fac este sa ma relaxez: „Sunt in vacanta, ma odihnesc, ma bucur de liniste, de padure, de oameni, de foc. Nu astept nimic extraordinar. Ma multumesc cu pacea!”

Apoi Ovidiu, Alex si Petrea au performat primul numar de magie: aflarea animalului de putere! Tobele au inceput sa rasune in ritmurile padurii si al inimilor noastre. Experienta mea a fost dincolo de cuvinte. Cu toate astea simteam ca nu m-a tulburat. M-am reintors incet in pacea mea, cea nou gasita, care deja devenise ca o casa primitoare in care reveneam de fiecare data, dupa fiecare calatorie.

N-o sa va povestesc calatoria in sine, dar in schimb, o sa va povestesc revelatiile pe care le-am avut, efectele si ecourile calatoriei in inima mea.
Animalul meu de putere n-a fost nici pe departe ceva predictibil. Animalul meu de putere mi-a inghetat sangele in vine. Mai pe romaneste: cand l-am vazut, m-am cacat pe mine de frica! Dar cum, necum am avut puterea sa-l infrunt si sa-l las sa ma imbratiseze. Am simtit o forta si o caldura incolacindu-se in jurul meu si am simtit ca toata viata mea mi-a fost frica de propria putere. Am stiut dintr-o data ca am o putere extraordinara in interior de care mi-era frica si ca acum m-am uitat in ochii ei, am lasat-o sa ma imbratiseze si s-a contopit in mine.
M-am reintors din calatorie uluita si transfigurata. A fost atat de real, atat de neasteptat si atat de powerful!! OH MY GOD era tot ce puteam sa gandesc!

Acum doua saptamani (or so) m-am rugat fierbinte la Dumnezeu sa ma ajute sa-mi vad puterea, sa ma ajute sa ma vad asa cum m-a facut si atunci voi stii. Simteam ca sunt nevaloroasa, ca nu dau doi bani pe mine, ca ma simt worthless si nu merit sa fiu iubita. Am vrut sa ma iubesc si am simtit ca momentul in care voi putea face asta va fi numai atunci cand o sa ma vad asa cum m-a facut Creatorul meu: frumoasa, puternica, valoroasa. Si pe neasteptate, in sunetul tobelor, in pacea adanca a padurii s-a deschis un tunel si mi-am vazut sufletul. Si OH MY GOD e tot ce pot sa spun!

Am dansat si cantat in jurul focului, am impartasit fiecare experienta din ziua si seara de vineri si apoi am plecat spre casa plutind peste frunze, printre copaci, in sunet de broaste si greieri.

A doua zi dimineata am facut yoga, ne-am umplut de energie si am plecat prin sat in cautare de legume proaspete si bune. Am fost in piata si am cumparat de la 3 localnice simpatice vinete, morcovi, rosii, conopida si am primit gratuit zambete si caldura.

Ziua de sambata s-a desfasurat linistita, cu odihna si povesti pe prispa si cu a doua noapte in Padurea Fermecata, la foc.

In a doua seara am facut o caltorie in lumea de sus, in cautarea ghidului spiritual si apoi, pentru ca asa a fost sa fie, am avut si un moment de eliberare a furiei si agresivitatii. Au sosit Victor si Andreea si am continuat cu „cantecele de putere” pana tarziu in noapte.

Spre final, Luci le-a povestit celorlalti de durerea mea de cap si a propus o sedinta de „healing”. Fiecare din cei prezenti in jurul focului mi-au transmis energia si dragostea lor. Atunci am simtit ca ma impotrivesc. Simteam atata dragoste si energie venind spre mine si parca simteam ca n-o merit. Am constatat ca inca nu ma pricep prea bine sa primesc. Am aflat inca de acum cateva luni ca undeva in subconstientul meu sta infipta bine convingerea ca „nu merit sa fiu iubita” si lucrez de ceva vreme la schimbarea acestei convingeri. Dupa cum se pare, am zis eu atunci, fara prea mare succes din moment ce toti oamenii astia dragi statea in jurul meu si imi dadeau ce au ei mai frumos si eu nu primeam nimic.

Cu o seara inainte tot la focul din padure mi-am dorit sa ma pot bucura mai mult de a darui. Sunt o persoana darnica de felul meu, imi place mult sa fac daruri oricui si abia astept un motiv sa fac un cadou. Dar cumva, parca nu ma bucur atat cat as vrea de actul daruirii. Ma gandesc atunci cand daruiesc ceva, ca darul meu e prea mic, ca nu e chiar asa valoros, ca nu inseamna mai nimic, sau ca persoana care il primeste il va desconsidera, il va respinge sau cel mult i se va parea stupid si nefolositor. Ma gandeam ca a darui e un act de superioritate, eu dau si tu primesti si pentru ca nu imi place sa fac pe nimeni sa se simta inferior, daruiesc tot mai putin, si cand o fac, parca nu daruiesc din toata inima. Si e pacat! Viata este despre a darui. Eu vreau sa daruiesc! Imi place sa daruiesc! Si vreau sa ma bucur de daruri in ambele sensuri! Si atunci cand dau si atunci cand primesc!

Dupa sedinta de healing, durerea de cap nu s-a schimbat dar ceva in mine da. M-am intristat si m-am inchis in mine. Nu gandeam prea mult dar ma simteam blocata, parca nu mai puteam sa ma misc. N-am putut sa multumesc nimanui pentru ca simteam ca nu as fi sincera.

Dar cum viata e asa frumoasa, blanda si darnica, cu toate ca n-am primit vindecare in seara aceea, am primit cu siguranta intelegere. Am inteles ca nu pot primi si am intuit ca intr-un fel asta se leaga cu a darui. A doua zi am inteles si mai bine toata povestea, parca m-am luminat cumva si am concluzionat ca solutia sta in a darui. Am simtit ca mi-e mult mai simplu sa daruiesc si sa lucrez la a ma bucura de a face daruri decat sa schimb ideea ca nu merit sa fiu iubita. Asa ca am hotarat sa exersez daruirea. O sa fac un ritual zilnic de daruire. Orice, oricui imi vine. Am hotarat sa daruiesc la fiecare imbold, de fiecare data cand simt ca pot darui ceva si sa nu ma mai abtin niciodata de frica ca darul meu nu va fi apreciat, va fi respins sau desconsiderat. Eu il voi darui indiferent de reactia primitorului! Voi darui cadouri mici sau mari (dupa posibilitati:)), voi darui din timpul meu, voi darui din cunoasterea si intelepciunea mea, voi darui iubire oriunde merg si oricui pot si ma voi bucura eu de asta. Intuiesc cumva ca in felul asta voi ajunge sa fiu mai deschisa si la a primi si a lasa darurile vietii sa curga prin mine. Voi incepe prin a darui si mai departe voi vedea ce va mai fi! :)

Revenind la seara de sambata, dupa ce am stins bine focul din padure, ne-am intors spre casa obositi ca niste copii. Simteam o oboseala placuta, insotita de o energie subtila, calda, revigoranta. Si am mers la culcare dar nu inainte de a ne juca putin cu matzii cei noi pe care i-am gasit in bucatarie :)

Duminica a fost ziua Constelatiilor. Au sosit din nou oameni noi. Am facut 3 runde magice de Constelatii Familiale pline de intelesuri subtile si pline de talc.

Ziua s-a incheiat tarziu in noapte si cred ca abia dupa 12 noaptea ne-am pornit la drum spre Bucuresti.
Gasca vesela inainte de plecare:

Restul pozelor de la comana le gasiti aici
Drumul inapoi a fost magic si el. Simteam bucurie, pace, putere, iubire, impartasire. Planul initial era sa mergem de la Comana la Vama Veche dar viata a vrut altfel. Am innoptat la Casa Rawz. Casa era linistita si primitoare. O casa magica pentru mine, o casa plina de amintiri si de intelesuri. Am simtit ca parca pentru prima data imi dau voie sa ma bucur mai mult de ea. De ideea ca imi apartine. Ma simteam ca acasa si m-am cufundat adanc si complet in sentimentul cel nou. Din cand in cand eu si luci ne zambeam cu subinteles.

Casa Rawz ne-a primit in inima ei. Si aici s-a produs magia, magiilor. Da! :) Inca nu s-au terminat povestile magice! V-am spus de la inceput ca va fi frumos!

Era vreo 4 noaptea, duminica seara, cand am facut pentru prima data in viata mea dragoste cu adevarat. La 30 de ani. Cu aceeasi persoana cu care am mai facut asta de o mie de ori. Dar nu asa. Am simtit pentru prima data ca ma abandonez complet, am simtit ca I LET GO, am simtit adevaratul abandon. Complet, profund, total! Am simtit ca imi dau voie sa fiu vulnerabila, sa ma expun, sa nu ma mai protejez. Am renuntat la control si la frica, am acceptat ca viata sa ma traiasca pe mine.Si am descoperit acolo adevarul. Am avut revelatia ca there is enough! Este intodeauna destul! Magia nu se termina niciodata! Si atunci cand simteam ca se termina hotaram ca I’ll just let it happen. Si nu se termina. Si am avut atatea revelatii ca parca eram in rollercoaster. Am simtit ca eu si luci ne-am „impartit” in sfarsit energiile cum trebuie. El era foc si ardea in tot corpul si eu eram apa rece si curgatoare. Si cand am lasat magia sa se termine a fost pentru ca asa am hotarat eu. Si bineinteles ca nu s-a terminat. Am izbucnit in cel mai mare si mai tare si mai lung ras din viata mea si a noastra, ca radeam amandoi ca nebunii de se zguduia toata Casa Rawz :)) si toate misterele Universului erau continute in acel ras.

Si tot asa, revelatie dupa revelatie, magie dupa magie, dezvelire dupa dezvelire, ma expandam intr-una si singurul cuvant care-mi venea in minte era: ILUMINARE.
Simteam ca tot Universul s-a ILUMINAT odata cu mine, ca de anul nou cand iesi afara si te uiti la artificii si stii sigur ca toata lumea face asta in acel moment.

Si toate astea pe fondul aceluiasi feeling, de acum foarte drag, de pace adanca!

Am dormit doar doua ore in noaptea aia si a doua zi eram in transa. Parca toata lumea se transformase in Wonderland. Sentimentul m-a urmarit de atunci si pana acum. Simt o energie noua, o forta, o siguranta, putere si incredere!

Am refacut apoi traseul, dupa ce m-am mai linistit si am inteles si inca mai am de inteles multe, multe intelesuri ale celor intamplate!

Fac asta de cativa ani, dar in ultimele doua luni parca am inceput sa „lucrez” mai mult la mine, sa studiez mai indeaproape chakrele, sa imi studiez si sa imi ascult corpul, sa fac yoga, sa ma exprim mai sincer si cu mai mult curaj, sa le descopar si sa lucrez la convingerile mele negative, sa-mi descopar copilul interior si sa aflu mai multe despre ea, sa fac tapping, sa ma uit la filme, sa ascult Abraham Hicks non stop in timp ce cos, sa fac numai ce-mi place, sa nu mai tin asa mult cont de ce spun ceilalti, sa imi dau voie sa gresesc, sa fiu mai perseverenta, sa cant in masina cu muzica la maxim. Sa fiu cine sunt!

Si in perioada asta am aflat multe, multe lucruri despre mine, mai ales cateva ganduri obsesive. Am sapat si am gasit ingropate adanc in subconstient credinte negative care nu ma lasa sa traiesc si sa fiu fericita si impacata.

Am aflat in felul asta ca am o credinta negativa care spune ca nu imi vad valoarea, ca nu am valoare. Si mi-am dorit sa-mi aflu puterea si sa ma vad asa cum sunt.

Si am aflat ca ma bantuie mereu gandul ca nu e destul. Si ma impinge sa pun deoparte, sa mananc mai mult decat imi trebuie, sa save the best for last si sa ma aleg pana la urma numai cu the worst, sa nu imi cumpar ce-mi doresc ci numai ce-mi trebuie, sa fac mai intai ce trebuie si apoi ce-mi place, sa-mi fie frica de ziua de maine, sa nu ma bucur de ceea ce am ca poate se termina, sa nu ma mai bucur cand ma simt bine pentru ca stiu ca urmeaza sa ma simt rau. Si mi-am dorit atunci sa simt abundenta Universului, sa stiu ca nu se termina niciodata, sa ma simt in siguranta intotdeauna, sa stiu ca am chiar acum tot ce imi trebuie ca sa reusesc si sa fiu fericita.

Si am mai aflat ca imi e frica sa daruiesc pentru ca darul meu ar putea fi respins. Si imi e frica sa iubesc ca nu cumva sa fiu luata in ras si judecata ca sunt prea siropoasa.

Am aflat ca cred ca nu merit sa fiu iubita si ma mir cum doamne de ma iubeste atata lume! Si mi-am dorit sa stiu si sa simt cat de mult merit sa fiu iubita!

Am aflat ca mi-e frica sa ma exprim de teama sa nu fiu judecata, sa nu fiu ridicola, sa nu fiu luata in ras. Mi-e frica sa ma exprim ca sa nu ranesc pe cineva.

Am observat ca am diverse simptome fizice pe care le pot studia si afla astfel mai mult despre mine. Asa ca am constatat ca mancarimile mele ciudate inseamna ca imi consider propriile dorinte nelegitime si cred ca voi fi judecata daca imi fac pe plac. Si doamne, cat de adevarata este!
Am aflat ca picioarele mele rigide inseamna ca mi-e frica sa merg mai departe in viata, mi-e frica de ziua de maine, traiesc in teama de necunoscut si vreau sa controlez tot ce misca ca sa ma simt in siguranta, crezand ca astfel imi croiesc un viitor mai sigur.
Durerea mea de gat inseamna ca nu ma exprim si nu spun ceea ce gandesc si simt cu adevarat.
Durerea mea de cap inseamna ca sunt prea exigenta cu mine, ma simt vinovata, ma judec, nu ma accept asa cum sunt.
Indigestia inseamna ganduri peste ganduri, care nu apuca sa se „digere”.
Si cate si mai cate. Daca va intereseaza va recomand din toata inima cartile: Poti sa-ti vindeci viata de Louise Hay si Iubeste-ti Corpul de Lise Bourbeau.

Si cu toate aste credinte nefaste am inceput sa fac mult Tapping, o tehnica de eliberare emotionala de care stiam de mult dar pe care am redescoperit-o si am inteles-o mai bine in ultimele luni. Un exemplu de exercitiu pe care l-am folosit eu:

Sunt o tona de filmulete pe youtube cu exemple de tapping dar pe mine m-a cucerit maniera simpla a lui Carol Tuttle. Are o gramada de exercitii de tapping si nu numai, parca mai simple si mai expansive decat ale altora.

Si am inceput sa fac yoga si miscare specifica pentru fiecare chakra (mai ales cele care ma interesau). Am aflat ca daca ma doare gatul, trebuie sa ma exprim sincer si ca sa ma pot exprima mai usor pot lucra pe chakra gatului si ca sa fac asta pot sa cant sau sa tip sau sa fac gargara cu apa cu sare. Si le-am facut pe toate! Si m-am exprimat frate! La vreo 2-3 zile dupa. Din toata inima si cu toate acuzele si furia si plansul de rigoare. Si a fost eliberator si a meritat. Va recomand!

Am alfat ca daca vrei sa faci bani, sau sa-ti transformi visele in realitate sau sa simti ca apartii acestei lumi, comunitatii sau societatii in care traiesti, trebuie sa lucrezi pe prima chakra si e atat de simplu ca tot ce trebuie sa faci este sa faci mai multa miscare, plimbari, aerobic, orice. Sa stai cu picioarele goale in iarba, sa te reconectezi cu natura.
Si cate si mai cate! Mai multe despre chakra healing aici.

Si dupa toate exercitiile si tappingurile si seminariile si documentarele si respiratiile si meditatiile am simtit ca echinoctiul de la Comana a fost Festivitatea de Premiere. A fost primul meu echinoctiu adevarat unde toate problemele pe care le-am dezbatut in ultimele luni si-au gasit raspunsul si deznodamantul!

Mi-am vazut si acceptat puterea, am gasit in mine iubirea si am hotarat ca am curaj sa o impart cu ceilalti cu riscul de a fi refuzata, am simtit abundenta Universului si am simtit ca magia nu se termina niciodata, m-am indragostit de toata lumea, am descoperit ca fi curajos nu inseamna a fugi de frica, ba din contra, curajul e atunci cand accepti ca iti este frica dar cu toate astea hotarasti sa mergi mai departe, sa mai rezisti o clipa, sa hold your ground, mi-am imbratisat mai mult feminitatea, am simtit ca asta e doar inceputul calatoriei, ca am iesit deasupra norilor, ca simt pamantul sub mine mai stabil ca oricand, m-am simtit protejata si am simtit ca abandonul si nu controlul este calea spre siguranta interioara.

Ar mai fi multe, multe de spus despre experientele din ultimele zile si sigur o voi face in alte posturi :)

Am reusit sa trec dincolo de teama, de rusine, de vina si sa ma exprim. Am trecut dincolo de frica si am gasit in mine un ocean de iubire care astepta sa fie impartasit lumii. Oamenii de la Comana, padurea si Universul mi-au creat un spatiu in care m-am simtit in siguranta si am reusit sa ma exprim mai sincer decat oricand. A fost eliberator si revelator in acelasi timp. Am gasit acolo cheia iluminarii si vindecarii intregii lumi: SINCERITATEA! De mult imi doream sa scriu un post despre SINCERITATE dar se pare ca de-abia acum stiu destule despre asta.
Sinceritate este atunci cand faci, spui si iti dai voie sa traiesti ceea ce simti. Nu e intotdeauna simplu, mai ales in lumea in care traim.

Dar poti incepe prin a vedea unde si cum NU esti sincer. Ia-o incet. Sinceritatea completa nu se va intampla peste noapte. Sau poate ca da! Observa-te atent cand vorbesti sau cand actionezi. Vezi daca asta e cu adevarat ce simti sau doar o faci pentru ca crezi ca asa trebuie.

Dupa cum bine ne spunea Ovidiu la Constelatii: mai intai stai cu tine, vezi ce apare, cum te simti, ce simti sa faci, ce simti sa-i spui celuilalt. Si chiar daca iti vine sa-i spui: „mi-e frica de tine!” si mintea, draga de ea, iti spune speriata: „dar nu poti sa zici asa ceva!” tu spune ce simti, nu-ti fie frica. Eh, eu cred ca ar trebui sa ne traim toata viata ca o constelatie. Ca pana la urma asta este. Suntem niste actori, mintea noastra nu poate sa inteleaga de ce suntem aici si ce avem de facut, tot ce avem e ceea ce simtim.
Stiu ca suna imposibil, riscant si chiar periculos sa spui mereu ce simti si sa faci numai ce-ti spune inima dar crede-ti-ma ca MERITAAA!

Haideti sa incercam si eu simt ca am putea vindeca intreaga lume.

Si ce am invatat eu mai de pret despre vindecare in toti acesti ani, este ca, daca vrei sa vindeci lumea, vindeca-te mai intai pe TINE!

Traieste din inima, mi s-a spus de atatea ori. N-am inteles si n-am stiut cum sa fac asta. Am studiat am cautat, dar parca nu gaseam o cale, o metoda, o unealta. Dar acum stiu. Unealta e in tine. Uita-te acolo si vezi ce apare. Incepe prin a fi sincer in fiecare moment. Vorbeste sincer! Spune celorlalti despre ceea ce simti si nu despre cum gandesti! Atunci cand nu stii exact ce simti, asteapta un moment, respira, stai in liniste, mergi mai adanc in tine si vei afla. Traieste sincer, fa ceea ce simti sa faci! Fii TU in fiecare moment! Da-ti masca jos si lasa-i pe ceilalti sa te vada! Si atunci ceva magic se va intampla! Vei crea un tunel catre inima ta si cei de langa tine vor vedea prin el pana in sufletul tau. Si vor simti iubirea care e acolo! Si atunci se vor simti in siguranta sa fie ei insisi! Si se vor transforma la randul lor in IUBIRE! Pentru ca asta suntem toti in esenta.

Tot ce trebuie sa facem este sa fim sinceri si lumea se va transforma in IUBIRE. E atat de simplu!