sâmbătă, 23 iulie 2011
Fuga de mine
Intotdeauna am fugit de singuratate! De cand ma stiu nu am locuit niciodata singura, cand eram mica ai mei nu ma lasau nicicum singura, nu am fost niciodata singura (adica single) si am fugit mancand pamantul de a fi doar eu cu mine.
Cand eram mica si stateam in Rucar imi amintesc ca mituiam fetele de prin sat cu bomboane ca sa stea pe la mine sa ne jucam in curte.
Mai tarziu, in liceu, daca se intampla sa fiu singura acasa, ma apuca instant depresia si nu suportam sa stau singura in casa nici 10 minute. Prima incercare era sa pun muzica la maxim si sa uit ca sunt singura. Dar de cele mai multe ori nu tinea. Asa ca o luam de nebuna pe strazi si ma duceam pe capul primului prieten care imi iesea in cale.
Cand am mai crescut, in facultate si dupa, daca se intampla sa raman singura cateva zile aveam neaparat nevoie de un zgomot de fond asa ca stateam cu televizorul/radioul/calculatorul pornit non stop si dormeam tot in compania unuia din ele.
De la 17-18 ani sunt cu Luci si de 10 ani incoace am fost foarte rar despartiti si atunci din motive foarte serioase si cu suferinta de rigoare. Am suferit de fiecare daca cand nu ne vedeam 2 zile, chiar si cateva ore. De multe ori am stiut ca nu ma doare neaparat lipsa lui, ci singuratatea mea. Nu puteam sta linistita doar eu cu mine si gandurile mele. Imi faceam de lucru, imi distrageam atentia, ma uitam la filme, ieseam din casa sau chemam pe cineva pe la mine. Si in tot timpul asta ma simteam incordata, stresata, haituita. Parca ma uitam intr-una peste umar sa vad daca m-am deparatat destul de singuratate.
Si na ca m-a lovit singuratatea taman acum, in casa noua, si la TARA si pentru 12 ZILE deodata. Dupa cum va mai spusai, luci e dus la curs de meditatie, purificare si smecherizare. Am simtit atunci in martie, cand luci isi facea planu' (ca tiganu') sa mearga, un oaresce junghi in inima asa ca am incercat sa-l conving sa-si schimbe planurile din mersul la cursul din aprilie in mersul la cursul din iulie. Intr-un final a zis da saracu' de el. Am mai amanat otzara problema si am rasuflat usurata.
Dar uite ca n-am trait degeaba astia 10 ani si in ultima vreme am simtit tot mai clar ca imi doresc mai multa independenta si vreau a fi mai putin invaziva asupra drepturilor omului de langa mine :) Si simt ca am evoluat mult de tot la treaba asta in ultimii ani! Inteleg acum ca nu e drept sa-i cer cuiva sa renunte la ce-si doreste sa faca pentru ca eu sunt cry baby si nu poci sta singura. Chiar si daca e vorba de stat singura intr-o casa in care de-abia ne-am mutat. Chiar si daca e la tara si noaptea e intuneric si n-am nici televizor si nici nu se incuie usa calumea. Chiar si daca e pentru 12 zile si chiar daca nu pot nici macar sa-l sun in tot timpul asta.
Dar cum dumnezeu/universul/viata nu sta degeaba iata ca s-au potrivit din nou lucrurile intr-un fel minunat. Am simtit inainte de plecarea lui luci ca sunt pregatita. N-am avut ganduri nelinistite, ba nici nu m-am gandit deloc ca va pleca. Si inainte cu doua zile cand chiar am constientizat ca pleaca si va lipsi asa mult m-am simtit impacata si am stiut ca ma voi descurca.
Luci a plecat luni si de atunci nu m-am gandit la el decat cu drag si cu un sentiment de pace si caldura. Nu mi-a fost urat, nu mi-a lipsit, nu m-am simtit singura. Mi-a prins atat de bine perioada asta si ma bucur mult de tot ca s-a intamplat. Nu numai ca a fost ok sa fiu singura dar mi-am dat seama ca imi doream si imi doresc sa fiu singura, imi place si am nevoie de asta! Sunt bucuroasa si recunoscatoare ca am timp pentru mine, ca sunt cu mine si ca stiu de acum inainte ca vreau si pot sa fiu cu mine! Pot sa fiu si cu luci, pot sa fiu cu oameni, imi place sa fiu cu oameni dar am nevoie si de timp cu mine, am nevoie sa ma linistesc, sa ma ascult, sa-mi dedic MIE timp, rabdare si atentie.
Sunt recunoscatoare pentru singuratatea mea si multumesc luci, dragul meu drag pentru asta! Si chiar daca o sa sune ca un discurs de oscar o sa multumesc tuturor momentelor de singuratate care m-au invatat cu lingurita, putin cate putin fiecare, despre a fi cu mine si a fi confortabila cu mine. Multumesc Universului care le-a potrivit pe toate si nu mi-a dat niciodata mai mult decat am putut duce, nici nu m-a invatat vreodata mai mult decat am putut intelege. Eu, cel mai grabit copchil din lume, multumesc acum pentru pentru indelungatele si nesfarsitele lectii care m-au adus intr-un final aici, in momentul asta minunat.
Dupa atata timp am inteles in sfarsit. Am obosit sa fug si sa-mi fie teama de ceea ce sunt. Viata e prea scurta ca sa fugi! Viata e prea frumoasa ca sa te protejezi! Indrazneste! Fii prieten cu viata ta, fii prieten cu tine! Haideti sa imbratisam tot ceea ce suntem, si toate lucrurile de care fugim, chiar daca ne e frica!
Haideti sa multumim singuratatii, pierderilor si suferintelor! Sa multumim bolilor si durerilor, defectelor si kilogramelor in plus, lipsurilor, esecurilor si problemelor! Sa fim recunoscatori pentru ca ele ne invata incet, cu rabdare, in ritmul propriu, despre iubire!
Toate astea ne pot fi dusmani sau cei mai mari maestrii. Alegerea e a noastra.
Putem sa fugim la nesfarsit, uitandu-ne peste umar cu teama sau putem sa ne oprim si sa ne intoarcem fata spre ele. Privindu-le in ochi pentru o vreme, vom vedea doar iubire!
Cand eram mica si stateam in Rucar imi amintesc ca mituiam fetele de prin sat cu bomboane ca sa stea pe la mine sa ne jucam in curte.
Mai tarziu, in liceu, daca se intampla sa fiu singura acasa, ma apuca instant depresia si nu suportam sa stau singura in casa nici 10 minute. Prima incercare era sa pun muzica la maxim si sa uit ca sunt singura. Dar de cele mai multe ori nu tinea. Asa ca o luam de nebuna pe strazi si ma duceam pe capul primului prieten care imi iesea in cale.
Cand am mai crescut, in facultate si dupa, daca se intampla sa raman singura cateva zile aveam neaparat nevoie de un zgomot de fond asa ca stateam cu televizorul/radioul/calculatorul pornit non stop si dormeam tot in compania unuia din ele.
De la 17-18 ani sunt cu Luci si de 10 ani incoace am fost foarte rar despartiti si atunci din motive foarte serioase si cu suferinta de rigoare. Am suferit de fiecare daca cand nu ne vedeam 2 zile, chiar si cateva ore. De multe ori am stiut ca nu ma doare neaparat lipsa lui, ci singuratatea mea. Nu puteam sta linistita doar eu cu mine si gandurile mele. Imi faceam de lucru, imi distrageam atentia, ma uitam la filme, ieseam din casa sau chemam pe cineva pe la mine. Si in tot timpul asta ma simteam incordata, stresata, haituita. Parca ma uitam intr-una peste umar sa vad daca m-am deparatat destul de singuratate.
Si na ca m-a lovit singuratatea taman acum, in casa noua, si la TARA si pentru 12 ZILE deodata. Dupa cum va mai spusai, luci e dus la curs de meditatie, purificare si smecherizare. Am simtit atunci in martie, cand luci isi facea planu' (ca tiganu') sa mearga, un oaresce junghi in inima asa ca am incercat sa-l conving sa-si schimbe planurile din mersul la cursul din aprilie in mersul la cursul din iulie. Intr-un final a zis da saracu' de el. Am mai amanat otzara problema si am rasuflat usurata.
Dar uite ca n-am trait degeaba astia 10 ani si in ultima vreme am simtit tot mai clar ca imi doresc mai multa independenta si vreau a fi mai putin invaziva asupra drepturilor omului de langa mine :) Si simt ca am evoluat mult de tot la treaba asta in ultimii ani! Inteleg acum ca nu e drept sa-i cer cuiva sa renunte la ce-si doreste sa faca pentru ca eu sunt cry baby si nu poci sta singura. Chiar si daca e vorba de stat singura intr-o casa in care de-abia ne-am mutat. Chiar si daca e la tara si noaptea e intuneric si n-am nici televizor si nici nu se incuie usa calumea. Chiar si daca e pentru 12 zile si chiar daca nu pot nici macar sa-l sun in tot timpul asta.
Dar cum dumnezeu/universul/viata nu sta degeaba iata ca s-au potrivit din nou lucrurile intr-un fel minunat. Am simtit inainte de plecarea lui luci ca sunt pregatita. N-am avut ganduri nelinistite, ba nici nu m-am gandit deloc ca va pleca. Si inainte cu doua zile cand chiar am constientizat ca pleaca si va lipsi asa mult m-am simtit impacata si am stiut ca ma voi descurca.
Luci a plecat luni si de atunci nu m-am gandit la el decat cu drag si cu un sentiment de pace si caldura. Nu mi-a fost urat, nu mi-a lipsit, nu m-am simtit singura. Mi-a prins atat de bine perioada asta si ma bucur mult de tot ca s-a intamplat. Nu numai ca a fost ok sa fiu singura dar mi-am dat seama ca imi doream si imi doresc sa fiu singura, imi place si am nevoie de asta! Sunt bucuroasa si recunoscatoare ca am timp pentru mine, ca sunt cu mine si ca stiu de acum inainte ca vreau si pot sa fiu cu mine! Pot sa fiu si cu luci, pot sa fiu cu oameni, imi place sa fiu cu oameni dar am nevoie si de timp cu mine, am nevoie sa ma linistesc, sa ma ascult, sa-mi dedic MIE timp, rabdare si atentie.
Sunt recunoscatoare pentru singuratatea mea si multumesc luci, dragul meu drag pentru asta! Si chiar daca o sa sune ca un discurs de oscar o sa multumesc tuturor momentelor de singuratate care m-au invatat cu lingurita, putin cate putin fiecare, despre a fi cu mine si a fi confortabila cu mine. Multumesc Universului care le-a potrivit pe toate si nu mi-a dat niciodata mai mult decat am putut duce, nici nu m-a invatat vreodata mai mult decat am putut intelege. Eu, cel mai grabit copchil din lume, multumesc acum pentru pentru indelungatele si nesfarsitele lectii care m-au adus intr-un final aici, in momentul asta minunat.
Dupa atata timp am inteles in sfarsit. Am obosit sa fug si sa-mi fie teama de ceea ce sunt. Viata e prea scurta ca sa fugi! Viata e prea frumoasa ca sa te protejezi! Indrazneste! Fii prieten cu viata ta, fii prieten cu tine! Haideti sa imbratisam tot ceea ce suntem, si toate lucrurile de care fugim, chiar daca ne e frica!
Haideti sa multumim singuratatii, pierderilor si suferintelor! Sa multumim bolilor si durerilor, defectelor si kilogramelor in plus, lipsurilor, esecurilor si problemelor! Sa fim recunoscatori pentru ca ele ne invata incet, cu rabdare, in ritmul propriu, despre iubire!
Toate astea ne pot fi dusmani sau cei mai mari maestrii. Alegerea e a noastra.
Putem sa fugim la nesfarsit, uitandu-ne peste umar cu teama sau putem sa ne oprim si sa ne intoarcem fata spre ele. Privindu-le in ochi pentru o vreme, vom vedea doar iubire!
luni, 18 iulie 2011
Crema de dovlecei
Pentru ca au inceput sa se coaca dovleceii si am pus asa de multi in gradina am cautat niste retete delicioase cu care sa ne delectam vara asta. Si iaca-asa am facut zilele trecuta asta supa-crema de dovlecei dementialaaa!!! Si super simplu de facut.
Am dat 2 dovlecei pe razatoare, i-am pus intr-o oala de teflon cu capac si i-am lasat 10 minute. Am adaugat sare, 1 lingura de unt de cocos (optional), cateva frunze de busuioc si un smoc de cimbru. Am mai lasat oala cu focul stins si capacul pus inca 5 minute. Apoi am dat la blender si gata supa-crema.
Am mancat-o cu paine integrala si jur ca avea gust de taietei cu lapte :) la care by the way pofteam in gandul mieu de ceva vreme :P
Astazi am facut si un suc verde din un dovlecel, cateva frunze de spanac, cateva frunze de broccoli, cateva de kale si de sfecla rosie. Bestial! Si asta spun eu care nu prea-mi plac verziturile. Avea gust de lapte!!
Bravo dovleceilor! Sunteti deliciosi! Am stiut eu ce-am stiut cand am pus atatia :))Voi? Mai stiti niste retete cu dansii?
Update din gradina
Am inceput in sfarsit sa culegem si sa imbucam roadele cele bogate ale gradinii :) Ieeei! Astazi am dat o tura prin gradina si era asa frumos incat am zis ca e pacat sa nu fac un sharing la ce-mi vad ochii. Iaca ce mancam noi zilele astea din gradina:
Salata tura 2, semanata in mai:
Avem salata frageda si in minisolarul din curte:
Aici e o sfecla rosie voinica:
Va mai amintiti rondul cu flori de la intrarea din gradina?
Intre timp ozzy hoinareste pe garduri
In curte avem petunii curgatoare. Trei, dar doua sunt sore geamane asa ca n-am postat decat una:
In gradina un par mic dar voinic e plin de pere aratoase:
Floarea soarelui e gata de inflorit!! Noroc ca faceam poze ca altfel era sa nici nu observ:
Dovlecei:
Mini-castraveciorii din minisolar:
Tot ei:
Broccoli si varza:
Si ultimul dar nu cel din urma : domnul ardei iute, iute, iuteeee!
Salata tura 2, semanata in mai:
Avem salata frageda si in minisolarul din curte: Aici e o sfecla rosie voinica: Va mai amintiti rondul cu flori de la intrarea din gradina?
Intre timp ozzy hoinareste pe garduri
In curte avem petunii curgatoare. Trei, dar doua sunt sore geamane asa ca n-am postat decat una:
In gradina un par mic dar voinic e plin de pere aratoase:
Floarea soarelui e gata de inflorit!! Noroc ca faceam poze ca altfel era sa nici nu observ:
Dovlecei:
Mini-castraveciorii din minisolar:
Tot ei:
Broccoli si varza:
Si ultimul dar nu cel din urma : domnul ardei iute, iute, iuteeee!
sâmbătă, 16 iulie 2011
Slabitul si recunoasterea propriei valori
Apropo de ce spuneam si in postul de ieri uite o poveste despre cum a slabit o doamna de 4 ori greutatea ei de acum, adica 250 de kilograme, fara nici o dieta (in afara de dragostea de sine :D)
vineri, 15 iulie 2011
Declar deschisa epoca rasfatului
Zilele astea am fost singura, singurica. Luci a fost dus in sat cu doru' (la Bucuresti) si am avut mai mult timp pentru...introspectie. Mai mult fortata, ce-i drept :P Ca deh, ca multora dintre noi, nici mie nu prea-mi place sa navaleasca my inner bulshit peste mine, asa pe nepusa masa...
Doar ca, ascunse in interiorul nostru, amintirile dureroase, lipsa de iubire de sine, resentimentele si neiertarea, ne fac rau in fiecare zi, chiar daca (si mai ales daca) refuzam sa le privim in fata.
Si cum si saptamana viitoare se va lasa cu singuratatzuri m-am gandit sa o invit la Ileni pe Simona, verisoara mea. Am hotarat ca vom avea o saptamana intreaga de relaxare si rasfat. Vom manca cea mai savuroasa mancare, ne vom plimba pe camp, cu bicicletele, o sa mesterim impreuna cate ceva la masina de cusut, ne facem niste haine vaporoase de vara. O sa ne uitam la documentare si la filme inspirationale. O sa citim, o sa stam in hamac si o sa huzurim la maxim.
O cunoasteti pe Simo din "episodul" anterior. Impreuna am renovat singure, ca doua profesioniste adevarate ce suntem, o camera intreaga: atelierul meu drag, din care butonez acum cu fervoare.
Simona mi-a fost ca o sora mai mare, are cu 10 ani mai mult ca mine si cand eram mica, mititica, am crescut impreuna cu ea si familia ei, in Rucar, taramul meu fermecat. Acum sunt vremuri mai grele pentru Simo. De cativa ani se lupta cu kilogramele in plus, a avut probleme cu inima si i s-a spus ca trebuie neaparat sa slabeasca iar acum, una peste alta, s-a desfiintat spitalul unde lucra ca asistenta de mai bine de 10 ani si sotul ei Cristi, care lucra ca telefonist la smurd, a fost anuntat ca i se desfinteaza postul.
De cand m-am mai luminat si eu otzara la caitza (a se citi also bibilica sau cerebel), dupa ce mancasem raw de vreo cateva luni, slabisem si ma "trezisem", am incercat cum m-am priceput mai bine s-o ajut pe Simo sa slabeasca. I-am povestit tot ce am stiut eu despre nutritie, despre hrana vie, despre mancarea procesata si rafinata, despre terapii de vindecare si tincturi detoxifiante.
Dar acum, dupa mai mult de un an, stiu ca nu e nici pe departe suficient. Schimbarea trebuie sa vina din interior (ce cliseu de cliseu mai vere, si cat adevar graieste!).
Acum nu mai cred ca slabim pentru ca mancam sanatos sau slabim pentru ca facem sport sau mancam mai putin! Apropo de asta, am observat ca Simo face parte din categoria deloc fictiva, (nu credeam ca e posibil asa ceva) a celor care desi mananca putin-putin si sunt mereu la dieta, nu reusesc sa slabeasca. Deci cum spuneam, nu slabim pentru ca mancam sanatos, nu avem un ten mai frumos pentru ca ne dam cu nu stiu ce crema! Nu ni se schimba intreaga viata pentru ca mancam raw (desi credeam frenetic in asta). Nu ni se deschid usi pentru ca aratam mai bine si nu se leaga toate pentru ca suntem in nu stiu ce program.
Cred acum (si multumesc Doamne ca m-am desteptat asa frumos!) ca totul se leaga pentru ca ne pasa de noi, vrem sa ne fie bine, vrem si facem demersuri pentru a ne ingriji. Dar nu ingrijitul in sine ne vindeca, ci iubirea de sine cu puterea ei nemasurata! Am descoperit iubirea de sine, acum un an, cand tatal meu se pregatea sa moara si mi-a prins atat de bine. M-a ajutat sa inteleg ca eu sunt cea mai importanta fiinta din Univers. Eu sunt marele maestru pe care l-am cautat. Eu sunt intrebearea si raspunsul. M-a ajutat sa inteleg ca increderea in sine, practic CREDINTA in tine, este cea mai scurta cale catre fericire, este de fapt fericirea insasi.
Dar am petrecut inca un an neintelegand cu adevarat ce insemna sa te increzi in tine.
A crede in tine inseamna a face exact cum simti, cu riscul de a pierde lucruri, oameni, relatii, confort. Inseamna a crede ca daca tu simti ca trebuie sa faci asta, atunci trebuie s-o faci, chiar daca mintea iti spune ca nu este un lucru bun. Inseamna a avea grija de tine ca si cum ai fi cel mai pretios lucru. Ca si cum te-ai purta cu un bebelus. Sa te ingrijesti de copilul din tine, sa te asculti, sa iti vorbesti, sa te lamuresti, sa te consolezi, sa te mangai, sa te apreciezi, sa te lauzi, sa iti multumesti, sa te rasfeti.
Ati observat ca daruim mai multa iubire unui animal decat noua insine? Ati observat ca in capul nostru ne criticam over and over again, la fiecare pas si ne indoim neobositi de fiecare actiune pe care o facem? Ati observat ca ne abandonam atunci cand ne simtim groaznic si ne huiduim atunci cand facem ceva "rau"? Why don't we give ourselves a break people??
Ei, dragii mei dragi! (era sa scriu fragi, ceea ce n-ar fi rau :P) Este timpul sa avem grija de noi! Este timpul sa ne iubim, sa ne mangaiem, sa ne relaxam, sa ne destindem. Haideti sa savuram viata! Ati auzit de cuvantul asta? A savura? Cate si cati dintre noi facem asta? Eu una, recunosc, nu! Din pacate nici nu stiu ce inseamna conceptul asta! Pentru mine viata a fost un TO DO continuu! Cu sclipirile de rigoare, of course, ca n-am fost chiar robot, dar nici prea departe. Am trait mecanic, clipa dupa clipa, actiune dupa actiune. A fi in prezent nu e usor. Poti incerca sa fii in prezent, dar crispat, ca mine. Vesnic stresata ca nu e bine cum sunt, cum fac, ca nu-mi iese sau cumva undeva, trebuie ca fac ceva gresit. Oh Doamne, cum am putut trai asa? But not anymore! I was blind and now I see! :))
Azi am inteles ca vreau sa ma rasfat in fiecare moment. Vreau sa ma pun pe un piedestal. Vreau sa-mi traiesc viata, sa ma bucur de ea, s-o savurez, s-o consum! Nu s-o dramuiesc! Mama ei de viata!
Asa ca azi am inaugurat un program de rasfatare fara sfarsit! Vreau sa ma rasfat dimineata cand ma scol din pat si ma intind cateva minute ca o pisica. Ma rasfat apoi stand cateva momente si bucurandu-ma de lumina blanda din camera mea racoroasa si spatioasa. Apoi ma rasfat alergand in pasi de dans pana la fantana. Apoi ma rasfat jucandu-ma de-a scos apa, numar in gand de cate ori invart roata pana ca galeata sa ajunga sus. Apoi ma rasfat si ma bucur de apa rece si proaspata. Ma joc cu mainile in lighean si ma zgaiesc la reflectiile pe care le face in apa soarele cel mult iubitor, cu razele sale zglobii. Si uite-asa, clipa dupa clipa, bucurie dupa bucurie, savoare dupa savoare, adun in mine mici comori de lumina pe care sa le revars apoi inapoi in Univers. Catre tine!
Va iubesc! Va iubesc pentru ca sunteti acolo! Va iubesc pentru ca am pe cine sa iubesc!
Doar ca, ascunse in interiorul nostru, amintirile dureroase, lipsa de iubire de sine, resentimentele si neiertarea, ne fac rau in fiecare zi, chiar daca (si mai ales daca) refuzam sa le privim in fata.
Si cum si saptamana viitoare se va lasa cu singuratatzuri m-am gandit sa o invit la Ileni pe Simona, verisoara mea. Am hotarat ca vom avea o saptamana intreaga de relaxare si rasfat. Vom manca cea mai savuroasa mancare, ne vom plimba pe camp, cu bicicletele, o sa mesterim impreuna cate ceva la masina de cusut, ne facem niste haine vaporoase de vara. O sa ne uitam la documentare si la filme inspirationale. O sa citim, o sa stam in hamac si o sa huzurim la maxim.
O cunoasteti pe Simo din "episodul" anterior. Impreuna am renovat singure, ca doua profesioniste adevarate ce suntem, o camera intreaga: atelierul meu drag, din care butonez acum cu fervoare.
Simona mi-a fost ca o sora mai mare, are cu 10 ani mai mult ca mine si cand eram mica, mititica, am crescut impreuna cu ea si familia ei, in Rucar, taramul meu fermecat. Acum sunt vremuri mai grele pentru Simo. De cativa ani se lupta cu kilogramele in plus, a avut probleme cu inima si i s-a spus ca trebuie neaparat sa slabeasca iar acum, una peste alta, s-a desfiintat spitalul unde lucra ca asistenta de mai bine de 10 ani si sotul ei Cristi, care lucra ca telefonist la smurd, a fost anuntat ca i se desfinteaza postul.
De cand m-am mai luminat si eu otzara la caitza (a se citi also bibilica sau cerebel), dupa ce mancasem raw de vreo cateva luni, slabisem si ma "trezisem", am incercat cum m-am priceput mai bine s-o ajut pe Simo sa slabeasca. I-am povestit tot ce am stiut eu despre nutritie, despre hrana vie, despre mancarea procesata si rafinata, despre terapii de vindecare si tincturi detoxifiante.
Dar acum, dupa mai mult de un an, stiu ca nu e nici pe departe suficient. Schimbarea trebuie sa vina din interior (ce cliseu de cliseu mai vere, si cat adevar graieste!).
Acum nu mai cred ca slabim pentru ca mancam sanatos sau slabim pentru ca facem sport sau mancam mai putin! Apropo de asta, am observat ca Simo face parte din categoria deloc fictiva, (nu credeam ca e posibil asa ceva) a celor care desi mananca putin-putin si sunt mereu la dieta, nu reusesc sa slabeasca. Deci cum spuneam, nu slabim pentru ca mancam sanatos, nu avem un ten mai frumos pentru ca ne dam cu nu stiu ce crema! Nu ni se schimba intreaga viata pentru ca mancam raw (desi credeam frenetic in asta). Nu ni se deschid usi pentru ca aratam mai bine si nu se leaga toate pentru ca suntem in nu stiu ce program.
Cred acum (si multumesc Doamne ca m-am desteptat asa frumos!) ca totul se leaga pentru ca ne pasa de noi, vrem sa ne fie bine, vrem si facem demersuri pentru a ne ingriji. Dar nu ingrijitul in sine ne vindeca, ci iubirea de sine cu puterea ei nemasurata! Am descoperit iubirea de sine, acum un an, cand tatal meu se pregatea sa moara si mi-a prins atat de bine. M-a ajutat sa inteleg ca eu sunt cea mai importanta fiinta din Univers. Eu sunt marele maestru pe care l-am cautat. Eu sunt intrebearea si raspunsul. M-a ajutat sa inteleg ca increderea in sine, practic CREDINTA in tine, este cea mai scurta cale catre fericire, este de fapt fericirea insasi.
Dar am petrecut inca un an neintelegand cu adevarat ce insemna sa te increzi in tine.
A crede in tine inseamna a face exact cum simti, cu riscul de a pierde lucruri, oameni, relatii, confort. Inseamna a crede ca daca tu simti ca trebuie sa faci asta, atunci trebuie s-o faci, chiar daca mintea iti spune ca nu este un lucru bun. Inseamna a avea grija de tine ca si cum ai fi cel mai pretios lucru. Ca si cum te-ai purta cu un bebelus. Sa te ingrijesti de copilul din tine, sa te asculti, sa iti vorbesti, sa te lamuresti, sa te consolezi, sa te mangai, sa te apreciezi, sa te lauzi, sa iti multumesti, sa te rasfeti.
Ati observat ca daruim mai multa iubire unui animal decat noua insine? Ati observat ca in capul nostru ne criticam over and over again, la fiecare pas si ne indoim neobositi de fiecare actiune pe care o facem? Ati observat ca ne abandonam atunci cand ne simtim groaznic si ne huiduim atunci cand facem ceva "rau"? Why don't we give ourselves a break people??
Ei, dragii mei dragi! (era sa scriu fragi, ceea ce n-ar fi rau :P) Este timpul sa avem grija de noi! Este timpul sa ne iubim, sa ne mangaiem, sa ne relaxam, sa ne destindem. Haideti sa savuram viata! Ati auzit de cuvantul asta? A savura? Cate si cati dintre noi facem asta? Eu una, recunosc, nu! Din pacate nici nu stiu ce inseamna conceptul asta! Pentru mine viata a fost un TO DO continuu! Cu sclipirile de rigoare, of course, ca n-am fost chiar robot, dar nici prea departe. Am trait mecanic, clipa dupa clipa, actiune dupa actiune. A fi in prezent nu e usor. Poti incerca sa fii in prezent, dar crispat, ca mine. Vesnic stresata ca nu e bine cum sunt, cum fac, ca nu-mi iese sau cumva undeva, trebuie ca fac ceva gresit. Oh Doamne, cum am putut trai asa? But not anymore! I was blind and now I see! :))
Azi am inteles ca vreau sa ma rasfat in fiecare moment. Vreau sa ma pun pe un piedestal. Vreau sa-mi traiesc viata, sa ma bucur de ea, s-o savurez, s-o consum! Nu s-o dramuiesc! Mama ei de viata!
Asa ca azi am inaugurat un program de rasfatare fara sfarsit! Vreau sa ma rasfat dimineata cand ma scol din pat si ma intind cateva minute ca o pisica. Ma rasfat apoi stand cateva momente si bucurandu-ma de lumina blanda din camera mea racoroasa si spatioasa. Apoi ma rasfat alergand in pasi de dans pana la fantana. Apoi ma rasfat jucandu-ma de-a scos apa, numar in gand de cate ori invart roata pana ca galeata sa ajunga sus. Apoi ma rasfat si ma bucur de apa rece si proaspata. Ma joc cu mainile in lighean si ma zgaiesc la reflectiile pe care le face in apa soarele cel mult iubitor, cu razele sale zglobii. Si uite-asa, clipa dupa clipa, bucurie dupa bucurie, savoare dupa savoare, adun in mine mici comori de lumina pe care sa le revars apoi inapoi in Univers. Catre tine!
Va iubesc! Va iubesc pentru ca sunteti acolo! Va iubesc pentru ca am pe cine sa iubesc!
luni, 11 iulie 2011
Atelierul in asteptare de nori pufosi
Servus dragilor! Relatez de aici, din casa noastra cea racoroasa :)
Au mai trecut doua saptamani de cand ne-am adus lucrurile si intre timp am mai avansat un pic cu renovarea. De astazi pot sa ma apuc din nou de treaba pentru ca atelierul meu este functional!! Am avut un mare chef de mesterit saptamanile astea! Abia asteptam sa terminam de renovat camera, sa-mi pun toate lucrurile in atelier si sa pot in sfarsit sa lucrez ceva.
Va mai amintiti cum arata camera din fata acum cateva luni?
Iata-ne aci in toiul renovarii, cu Simo (verisoara mea) la trafalet si cu mine la dat podeaua cu baitz
Eliberarea camerei, zugravitul, vopsitul geamurilor si curatenia au durat 5 zile. Treaba serioasa ce mai, facuta de doua fete cucuiete, eu si Simo! N-a fost asa de greu, doar tavanul ne-a dat batai de cap si faptul ca zugraveala veche parea nemuritoare, nu vroia nicicum sa se acopere, dar i-am venit noi de hac pana la urma.
Baietii au refacut intre timp instalatia electrica din toata casa. Multumim Simo si Cristi pentru ajutor!!!
Si iata ce-a iesit dupa 5 zile:
Am facut doi pereti albi (pe care vreau sa pictez de cate ori imi vine inspiratia) si doi pereti albastri care substituie cerul de afara :P
La geam imi sopteste un tei inmiresmat :)
Aici Cristi si Luci monteaza rafturile:
Si aici am adus dulapurile si masinile de cusut:
Acum, ramane sa umplu toate rafturile si dulapurile cu tonele de chitibusuri pe care le am prin pungi, cutii si cosulete :) si sa ma apuc de treaba
Imi place mult cum a iesit atelierul, este spatios, luminos si plin de energie creatoare! Nu-i asa ca albastrul ala are nevoie de niste nori pufosi?
In gradina nu am mai apucat sa facem mai nimic dar lucrurile merg de la sine. Rosiile sunt populate de gogonele maaari si muuulte, intr-o saptamana cred ca va incepe sezonul la dovlecei, pe care ii pandesc zilnic sa vad cat au mai crescut, morcovii sunt maricei, sfecla rosie se iteste din pamant si este si ea destul de capatzanoasa, am vazut astazi un ardei iute luuung si frumos, castravetii din mini solarul din curte pe care i-am pus mai mult in joaca au inflorit si au niste castraveti mici, mici, mici si draguuuti, draguti de tot.
Toate sunt in floare, albinele zumzaie si pasarile cip ciripesc.
L-am transbordat in sfarsit si pe Ozzy, motanul nostru, care e innebunit sa stea afara si deja a explorat toata casa si curtea si gradina si curtea vecinilor :P
Crescut la bloc si obisnuit numai in casa, acum cred ca e in paradis :) Da' tot mamos a ramas. Daca stam noi in casa isi face rondul pe-afara si se intoarce in casa :)
N-am prea mai avut asa multa grija de mine in perioada asta, am muncit mult la zugravit si smotruit, dar acum, dupa atata munca, meritam o perioada de odihna si rasfat. Am cam neglijat si alimentatia in ultima vreme, am mancat mai pe fuga, nu prea m-am mai tinut de dieta cruda, am mancat si mancare gatita si dulciuri si ceva lactate si oua si drept urmare ma simt mai greoaie (si ce chestie ca de fapt chiar sunt :P.. cu vreo cateva kile mai greoaie), am mai putina energie, am cateodata o dispozitie proasta, dureri de cap sau ameteli... Dar ajunge! Astazi mi-am facut un green smoothie din caise + kale + frunze de sfecla rosie + frunze de vitza si mi-am propus ca in perioada urmatoare sa beau cate unul in fiecare zi. Incepand de lunea viitoare luci o sa fie plecat la un curs de meditatie de 10 zile si eu o sa am toata casa, curtea si gradina numai pentru mine. Vreau sa ma trezesc devreme, sa ma plimb prin gradina, sa prind roua de dimineata si sa umblu in picioarele goale, sa mananc multe verdeturi din gradina, sa ma dau cu bicicleta. Am fost de cateva ori si e foarte fain, nu e trafic prea mare si mergand spre munte e un peisaj superb. Poate reusesc sa fac niste poze clare sa vedeti si voi ce se vede de la noi din gradina). Intre timp iaca niste poze amatoare :))
Inspre munte:
Gradinile vecinilor:
Dupa garduri, adica in spatele gradinilor:
"Poarta" noastra bio din fundu' gradinii:
Si pentru ca mi-as fi dorit sa merg si eu la cursul de meditatie o sa meditez si eu acasa in fiecare zi :)
Tot in perioada urmatoare vreau sa stau mai mult in atelier, sa creez niste rochite de vara si orice altceva mai simt sa fac. N-am mai lucrat in atelier de foarte mult timp si mi-e foarte dor de mesterit.
Mai vreau sa am mai multa grija de mine, sa ma culc mai devreme, sa ma odihnesc atunci cand sunt obosita, sa-mi fac sucuri si smoothies, sa fac mai multa miscare, sa-mi ascult corpul si inima, adica sa-mi fac pe plac, sa visez si sa creez, sa stau in hamac, sa privesc cerul, norii, muntii si apusurile de soare care-ti taie respiratia si se petrec taman la noi in gradina si sa culeg flori de camp de dupa garduri! Flori care dupa doua saptamani inca mai miros supeeer fain la nasul meu, langa pat! :) Va puuuuup!
Au mai trecut doua saptamani de cand ne-am adus lucrurile si intre timp am mai avansat un pic cu renovarea. De astazi pot sa ma apuc din nou de treaba pentru ca atelierul meu este functional!! Am avut un mare chef de mesterit saptamanile astea! Abia asteptam sa terminam de renovat camera, sa-mi pun toate lucrurile in atelier si sa pot in sfarsit sa lucrez ceva.
Va mai amintiti cum arata camera din fata acum cateva luni?
Iata-ne aci in toiul renovarii, cu Simo (verisoara mea) la trafalet si cu mine la dat podeaua cu baitz
Eliberarea camerei, zugravitul, vopsitul geamurilor si curatenia au durat 5 zile. Treaba serioasa ce mai, facuta de doua fete cucuiete, eu si Simo! N-a fost asa de greu, doar tavanul ne-a dat batai de cap si faptul ca zugraveala veche parea nemuritoare, nu vroia nicicum sa se acopere, dar i-am venit noi de hac pana la urma.
Baietii au refacut intre timp instalatia electrica din toata casa. Multumim Simo si Cristi pentru ajutor!!!
Si iata ce-a iesit dupa 5 zile:
Am facut doi pereti albi (pe care vreau sa pictez de cate ori imi vine inspiratia) si doi pereti albastri care substituie cerul de afara :P
La geam imi sopteste un tei inmiresmat :)
Aici Cristi si Luci monteaza rafturile:
Si aici am adus dulapurile si masinile de cusut:
Acum, ramane sa umplu toate rafturile si dulapurile cu tonele de chitibusuri pe care le am prin pungi, cutii si cosulete :) si sa ma apuc de treaba
Imi place mult cum a iesit atelierul, este spatios, luminos si plin de energie creatoare! Nu-i asa ca albastrul ala are nevoie de niste nori pufosi?
In gradina nu am mai apucat sa facem mai nimic dar lucrurile merg de la sine. Rosiile sunt populate de gogonele maaari si muuulte, intr-o saptamana cred ca va incepe sezonul la dovlecei, pe care ii pandesc zilnic sa vad cat au mai crescut, morcovii sunt maricei, sfecla rosie se iteste din pamant si este si ea destul de capatzanoasa, am vazut astazi un ardei iute luuung si frumos, castravetii din mini solarul din curte pe care i-am pus mai mult in joaca au inflorit si au niste castraveti mici, mici, mici si draguuuti, draguti de tot.
Toate sunt in floare, albinele zumzaie si pasarile cip ciripesc.
L-am transbordat in sfarsit si pe Ozzy, motanul nostru, care e innebunit sa stea afara si deja a explorat toata casa si curtea si gradina si curtea vecinilor :P
Crescut la bloc si obisnuit numai in casa, acum cred ca e in paradis :) Da' tot mamos a ramas. Daca stam noi in casa isi face rondul pe-afara si se intoarce in casa :)
N-am prea mai avut asa multa grija de mine in perioada asta, am muncit mult la zugravit si smotruit, dar acum, dupa atata munca, meritam o perioada de odihna si rasfat. Am cam neglijat si alimentatia in ultima vreme, am mancat mai pe fuga, nu prea m-am mai tinut de dieta cruda, am mancat si mancare gatita si dulciuri si ceva lactate si oua si drept urmare ma simt mai greoaie (si ce chestie ca de fapt chiar sunt :P.. cu vreo cateva kile mai greoaie), am mai putina energie, am cateodata o dispozitie proasta, dureri de cap sau ameteli... Dar ajunge! Astazi mi-am facut un green smoothie din caise + kale + frunze de sfecla rosie + frunze de vitza si mi-am propus ca in perioada urmatoare sa beau cate unul in fiecare zi. Incepand de lunea viitoare luci o sa fie plecat la un curs de meditatie de 10 zile si eu o sa am toata casa, curtea si gradina numai pentru mine. Vreau sa ma trezesc devreme, sa ma plimb prin gradina, sa prind roua de dimineata si sa umblu in picioarele goale, sa mananc multe verdeturi din gradina, sa ma dau cu bicicleta. Am fost de cateva ori si e foarte fain, nu e trafic prea mare si mergand spre munte e un peisaj superb. Poate reusesc sa fac niste poze clare sa vedeti si voi ce se vede de la noi din gradina). Intre timp iaca niste poze amatoare :))
Inspre munte:
Gradinile vecinilor:
Dupa garduri, adica in spatele gradinilor:
"Poarta" noastra bio din fundu' gradinii:
Si pentru ca mi-as fi dorit sa merg si eu la cursul de meditatie o sa meditez si eu acasa in fiecare zi :)
Tot in perioada urmatoare vreau sa stau mai mult in atelier, sa creez niste rochite de vara si orice altceva mai simt sa fac. N-am mai lucrat in atelier de foarte mult timp si mi-e foarte dor de mesterit.
Mai vreau sa am mai multa grija de mine, sa ma culc mai devreme, sa ma odihnesc atunci cand sunt obosita, sa-mi fac sucuri si smoothies, sa fac mai multa miscare, sa-mi ascult corpul si inima, adica sa-mi fac pe plac, sa visez si sa creez, sa stau in hamac, sa privesc cerul, norii, muntii si apusurile de soare care-ti taie respiratia si se petrec taman la noi in gradina si sa culeg flori de camp de dupa garduri! Flori care dupa doua saptamani inca mai miros supeeer fain la nasul meu, langa pat! :) Va puuuuup!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)