duminică, 20 martie 2011

Intre perseverenta si intuitie


Ieri ma gandisem sa scriu un post despre perseverenta. Despre cat este de important atunci cand iti propui ceva sa fii perseverent si sa ai curaj si determinare sa continui ceea ce ai inceput. Si iata-ma azi scriind cu bucurie despre tema oarecum opusa. Despre cat este de important sa traim din inima, sa ne urmam intuitia si sa avem incredere in ceea ce simtim. Calea este totusi una de mijloc, undeva intre a fii consecvent si a duce la bun sfarsit ceea ce ti-ai propus si a fi totusi flexibil si deschis la orice schimbare de directie care poate fi facuta pe parcurs daca asta simti ca trebuie sa faci.

Nu sunt o persoana foarte mentala de felul meu, in sensul ca nu ma gandesc foarte mult la lucruri. Cantaresc rapid situatia, iau o decizie si sunt multumita cu ceea ce aleg. Ma razgandesc pe parcurs daca e nevoie si schimb macazul fara a fi atasata prea mult de prima alegere. Asa am fost de cand ma stiu pana cand am inceput cercetarile despre nutritie. Aici a inceput paranghelia. Cu cat stiam mai multe cu atat mi se parea ca stiu mai putin si ca imi este mai greu sa ma hotarasc ce sa fac. Ca in orice domeniu, si in nutritie gasesti sute de carti si o tona de informatii care se bat cap in cap. Dupa cateva zeci de carti si site-uri care m-au contrariat la maxim am hotarat ca e greu sa te iei dupa carti si ca informatia trebuie filtrata de propriul cap si testata pe propriul corp. Dupa cativa ani de experienta concluziile au inceput sa se fixeze si am ajuns destul de departe cu experimentele. Am rafinat tot mai mult informatiile si am devenit tot mai sigura pe ceea ce am descoperit. Cu toate astea, de multe ori am descoperit ca vocile din capul tau pot fi la fel de contrare ca si cartile pomenite mai devreme. Si ce te faci cand ideile din capul tau se bat cap in cap? Atunci cand pur si simplu iti vine sa te dai batut si spui: habar n-am ce sa fac!

Zilele trecute m-am simtit cam rau. Poate o fi de la luna cea plina si aproape de pamant de aseara. Poate ati simtit si experimentat si voi ceva ciudatenii. Oricum, alaltaieri mi-a fost greata, eram ametita, confuza si cotropita de emotii ciudate. N-am putut vedea in ochi si nici gusta macar nici o cruditate. In schimb gandul la niste legume la abur imi facea placere. Atunci m-a lovit ideea cu perseverenta. M-am gandit ca mi-am propus sa tin cura cu cruditati macar pentru 2 luni (daca nu cumva pentru totdeauna) ca sa treaca destul de mult timp si sa apuc sa vad niste rezultate mai clare (desi in niciun caz nu mi-am propus ceva foarte strict, ba din contra). M-am gandit ca e important sa imi amintesc de ce fac asta si ca e mai bine sa rezist. Dar greata fata de cruditati m-a insotit toata ziua si imi era si o foame de lup. Legumele nu ma incantau deloc. Am mirosit o salata si mi-a venit sa vars. Numai gandul la fructe imi strapezea dintii asa ca inspre seara am hotarat sa mananc (in premiera dupa o luna si ceva numai cu cruditati) niste legume la abur. Mi-a placut mult gustul si senzatia si mi-au picat bine. N-am avut resentimente cum obisnuiam pe vremuri cand mancam ceva „interzis” :)

Ieri m-am trezit vesela si cu pofta de fructe. Am halit 4 portocale si ma gandeam cu bucurie din nou la idea mea cu perseveranta de o zi inainte. De multe ori mi s-a intamplat ca atunci cand tineam o dieta (sau faceam orice chestie de genul asta) daca se intampla sa mananc o singura bucatica din ceva interzis sa-mi distrug toate eforturile considerand ca GATA, am dat-o bara, sunt varza, nu sunt in stare de nimic, asa ca pot sa ma indop ca un porcusor ca si asa nu mai conteaza, am distrus tot... Asa ca singurul mod in care reuseam sa tin o dieta sau un regim foarte sanatos era intr-un mod oarecum tiranic, pentru ca stiam ca daca-mi dau voie sa „gresesc”, adica sa mananc ceva „interzis” o sa ma simt atat de naspa incat o sa dau iama in toate cele. Dorinta mea din ultimul an a fost sa ajung la o dieta echilibrata care sa nu presupuna nici chinuri, nici renuntari. Mi-am dorit o dieta placuta si sanatoasa si o atitudine in acelasi ton. Simt ca sunt mult mai aproape de asta decat acum cativa ani sau chiar acum cateva luni. Si imi dau seama ca toate experimentele si incercarile mele de pana acum, toata perseverenta si tiranismul si halitul fara limite, toate, toate astea au avut sens si m-au adus mai aproape de ce mi-am dorit.

Astazi m-am trezit cu pofta de suc. Am baut un suc de mere si culmea, m-a lovit din nou greata de acum doua zile. Asociata de data asta cu niste emotii criminale. M-am simtit deprimata, disperata, resemnata, nervoasa, revoltata, nestiutoare, pierduta, trista, infricosata, abandonata, toate astea desfasurandu-se de-a valma in mine, pe rand sau una peste alta, cu ecou in corpul fizic de-mi venea sa ma tavalesc pe jos, ceea ce am si facut la un moment dat. Am fost sa ma plimb, am incercat sa lucrez ceva, sa scriu, sa citesc, dar nu ma simteam mai bine. Simteam ca as fi mancat ceva cu orez sau linte dar gatite si mintea mea deja intrase in panica la gandul ca as putea sa mananc din nou ceva gatit si apoi maine inca ceva si uite-asa se duce de rapa dieta mea de cruditati.

Luci, dragul de el, m-a salvat din nou cu o vorba buna. I-am spus ca ma simt atat de ciudat si nu mai suport. As vrea sa fac ceva sa ma linistesc. Mi-a spus ca ar trebui sa ma abandonez. Sa accept felul in care ma simt si sa vad ce se intampla. Si povestind impreuna mi-am dat seama pentru a o mia oara ce important este sa-ti asculti inima. Sa-ti asculti corpul, sa-ti asculti sufletul, sa TE asculti! De cate ori am ignorat ceea ce-mi spunea corpul si nu m-am odihnit atunci cand eram obosita? De cate ori mi-am ignorat inima si am facut chestii care nu-mi faceau placere sau am fugit de ceea ce-mi doream sa fac de frica? De cate ori am insistat pe o idee fixa desi intuitia imi spunea ca nu-mi foloseste la nimic?

Asa ca am hotarat ca daca simt ca trebuie sa mananc linte asa sa fie. Am sunat-o pe Cristina si mi-a dat o reteta simpla si delicioasa de linte cu legume. Am preparat-o intr-o ora si am mancat cu pofta cea mai delicioasa mancare din lume!!! Ma simt muuult mai bine. Habar n-am cum, de la ce, de ce, dar ma simt warm inside, ca un copil ocrotit.

Asa ca va recomand cu caldura: urmati-va inima! Ea stie intotdeauna calea cea mai simpla spre ceea ce ne dorim! Chiar daca ce ne spune intuitia nu se potriveste cu ceea ce credem sau stim, hai sa incercam o abordare noua! Chiar daca pare riscant sau ciudat si n-are nicio logica! Nu trebuie sa intelegi cum si de ce. Doar fa cum simiti!

Iaca si reteta de linte cu legume, sigur o sa va placa:

Se fierbe lintea (eu am folosit cam 300 de grame de linte verde) – se poate folosi orice fel de linte: rosie, verde, maro. Separat se pun intr-o oala:
1 ceapa tocata marunt
1 ardei rosu gras
200 gr ciuperci
2 morcovi rasi
Se lasa legumele la calit, cam 15 de minute, cu putina apa (se poate pune si ulei dar eu n-am pus) cu capacul pus si se amesteca din cand in cand. Apoi se amesteca cu lintea, cu cateva rosii tocate si 1 legatura de patrunjel tocat. Si gata! Fara sare, fara ulei, simplu si rapid. Are un gust dulceag, excelent!

Maine vom vedea ce va mai fi. Poate voi manca numai crud si voi duce la bun sfarsit cele doua luni, poate voi mai manca si gatit daca voi simti nevoia. Sper doar sa am intotdeauna curajul sa-mi urmez inima si increderea ca fac exact ce trebuie!

Un comentariu:

  1. ba teo, ai scris asa fain ca iti trec cu vederea ca l-ai pus pe brenciu la final :))

    RăspundețiȘtergere