Heeei, dragii mosului, asezati-va comod si pregatiti-va de un post luuung si cuprinzator!
Si asta este versiunea foarte scurta :)
Cautarile mele in ale nutritiei isi au radacinile acu’ vreo 5-6 ani cand tocmai terminasem facultatea, aveam primul (si ultimul) meu job si ma ingrasasem vreo 6-7 kilograme. Eu de felul meu am fost foarte slaba pana pe la 22-23 de ani, dar viata zbuciumata din camin cu mancat de cabanosi prajiti pe resou cu ochiuri si mustar la 3 noaptea, a lasat intr-un final ceva urme. Ca sa nu mai vorbim de chefuri care se lasau cu baute, fumate, dans si nopti nedormite din doua in doua seri. Asa ca toate astea si-au spus cuvantul si iata-ma-s tot eu cea veche, mai prafuita (cu 7 kile) si otzar cam buhaita pentru nivelul meu de self esteem. Asa ca am purces in cautarea izvorului tineretii vesnice gandindu-ma ca trebuie ca toate bolile si problemele pe care le vedeam in jurul meu sunt cauzate de ceva. Dar ce-o fi acel ceva? Si asa am ajuns ca citesc cateva carti despre nutritie pe care le aveau ai mei in biblioteca, taica-meu fiind bolnav de hepatita cronica si ciroza, doctorii spunandu-i ca ei nu pot face mare lucru, dar dieta e esentiala.
Una din cartile citite s-a intamplat sa fie „Hrana Vie” a lui Ernest Gunter, dar pentru stilul meu de viata si cunostiintele firave pe care le aveam in ale nutritiei mi s-a parut (desi de bun simt) de un extremism la care numai cineva grav bolnav s-ar putea inhama. Sa mananci NUMA’ fructe, legume, tarate, seminte si nuci?... no way I could do it....
