joi, 10 ianuarie 2013

Din nou despre emotii

Pentru ca-mi pare cateodata ca sunt un fel de Queen of Emotions, musai sa va mai impartasesc oleaca din putul nesecat al gandirii mele. Sau cum ar fi zis o strabuna de-a mea: al "ganirii". Imi povestea taica-meu despre dansa ca cica mereu le spunea: "Ma, voi habar n-aveti cate ganire am eu!" :)
Si bag sama ca mi-a lasat-o mie mostenire :))
Asadar, emotiile. Aceste minunate stari care ne fac viata praf cand ne e lumea mai draga. Si ne pot duce si pe culmile extazului dar ne pot baga cat ai zice peste si in cele mai intunecate colturi ale disperarii.

Eu vad emotiile, ca fiind acele stari care sunt direct corelate cu ceva ce se intampla in exteriorul nostru. Si de fapt, reactii ale energiei noastre, la felul in care percepem noi ceea ce se intampla in exteriorul nostru. Spre exemplu, intram in conflict cu cineva si dintr-o data ni se incordeaza tot corpul si ni se pune un nod in gat. Aceasta este o reactie incarcata emotional. Emotiile trezite de acest eveniment pot fi din gama: furie, neputinta, frustrare, vinovatie, teama, tristete...De cele mai multe ori, reactia noastra nu este direct proportionala cu evenimentul care tocmai s-a petrecut. Ati observat cat de exagerat reactionam de cele mai multe ori si cat de reactivi suntem la anumite evenimente sau persoane? Sunt anumite chestii care ne scot din minti. Sunt anumite persoane care nu trebuie decat sa scoata un cuvant si ne infurie sau ne intristeaza. Sunt anumite "trigger-e" la care reactionam ca bagati in priza, desi evenimentul in sine este unul minor.

Asta pentru ca acel eveniment este doar un trigger, care de fapt trezeste la viata, emotiile noastre reprimate, ranile noastre nevindecate. Poate ca, odata in trecut, cineva a tipat la noi, ne-a jignit, ne-a abuzat si n-am stiut sau n-am putut sa reactionam pe moment. Emotiile, ca orice altceva din acest Univers, sunt si ele o forma de energie, iar daca noi judecam aceste emotii ca fiind negative, sau ne sperie sau nu stim cum sa le procesam si ne impotrivim lor, refuzand sa le lasam sa se exprime si sa curga prin corpul nostru, blocam o energie. Cu totii am facut-o si inca o mai facem. Nu-i nimic rau in asta, doar ca eliberarea acestor emotii este un dar minunat pe care putem sa ni-l facem chiar acum. Toate aceste emotii reprimate de-a lungul timpului, raman blocate in corp si sunt apoi trezite la viata de diverse evenimente, tocmai pentru a fi eliberate. Mentinerea sub control a acestor emotii reprimate (adica continua lor reprimare) consuma foarte multa energie. E ca si cum ai incerca sa tii o minge sub apa. Mingea se face tot mai mare si tie iti e tot mai greu s-o tii sub apa. Si cu cat creste mingea, creste si teama ca daca i-ai da drumul, va fi prapad. Va fi incontrolabila, va sari pana in tavan, te va lovi in bot si apoi v-a distruge totul prin camera :) Si unde mai pui, ca fiecare din noi, nu avem doar o minge. Ne chinuim cu 3-4 mingi si ne consumam toata energia, incercand sa le tinem sub control.
Din punctul meu de vedere, functia de baza a emotiilor este de autocunoastere si feedback la mediul inconjurator si la propriile ganduri si tipare mentale. Este o reactie normala si sanatoasa ce se petrece in corpul nostru, la ceva ce se intampla, menita sa te ajute sa te cunosti mai bine. Daca emotia este placuta, inseamna ca ceea ce se intampla este ceva ce ne e de folos sau ne place. Daca emotia este neplacuta, inseamna ca se intampla ceva ce nu ne place sau nu ne prieste sau cineva tocmai ne-a incalcat teritoriul. E exact ca si gustul. Mananci ceva si simtul gustului iti spune daca iti place sau nu. La fel si emotiile iti spun ce e bun pentru tine si ce nu. Asta nu inseamna nici ca emotiile sunt pe categorii: BUNE si RELE si nici ca evenimentele care provoaca emotiile sunt BUNE sau RELE. Asa cum nu exista nimic care sa fie in esenta bun sau in esenta daunator. Dar exista preferinte personale. Si emotiile ne ajuta sa stim mai bine ce e bine pentru noi si ce nu si unde ne sunt limitele personale.

Acum ca am parcurs partea de "teorie" sa va spui ce se mai petrece pe la mine prin ograda. Adicatelea in corp, minte si imprejurimi. Dupa cum va mai spusei, ma confrunt de ceva vreme (si de fapt de multa vreme, dar abia acum incep sa fiu destul de clara incat sa va pot scrie despre asta) cu tot felul de valuri...sau mai bine zis tsunami-uri de emotii dubioase. Tristete, separare, anxietate, teama, depresie, suferinta interioara...you name it, I felt it! Si devenise insuportabil, devenise terifiant. Incepusem sa cred ca sunt blestemata sa sufar, ca sunt super fucked up si unrepairable si doomed forever sa fiu unhappy si destroyed.
Si tot strofocandu-ma eu sa-i dau de cap acestei situatii dezastruoase, tot luptandu-ma cu valurile inspumate, tot observand si respirand, am avut un moment de super revelatie in care parca tot cerul s-a deschis deasupra mea si am inteles: Emotiile mele nu sunt chiar atat de insuportabile! Problema nu-i ca sunt io prea sensibila si simt prea mult si ma scufund mereu intr-o mare de emotii (desi poate fi si asta partial adevarat). Problema nu e nici macar ca am eu niste emotii mai speciale decat ale altora! Ciiii, singura mea problema era si este in continuare, faptul ca ma cred incapabila sa fac fata la ceea ce simt, ma tem de propriile emotii, de multe ori nu stiu cum sa le procesez si manevrez, nu stiu ce sunt, nu le cunosc, mi-e frica sa ma apropii de ele, mi-e teama ca daca le las sa se manifeste la intensitatea lor maxima, o sa iasa de sub control si eu n-o sa fac fata la marele dezastru care se va produce. Intr-un cuvant: I'm fucking terrified of my own emotions!

Si ajunsesem sa ma simt mereu tensionata, sa-mi fie teama de viitor pentru ca proiectam scenarii apocaliptice in care sufeream teribil si aveam stari si emotii pe care nu le suportam... Si ajunsesem la anxietate, neliniste... disperare. Si nu vedeam ca teama si disperarea in sine erau singurele mele probleme reale. Restul era numai in capul meu.

Asa ca va inchipuiti ce maaare revelatie a fost sa-mi dau seama ca de fapt teama si nelinistea veneau din credinta ca sunt incapabila sa fac fata propriilor emotii. Dar cum Doamne ia-ma as putea sa nu fiu capabila sa fac fata la niste emotii? Cum as putea sa nu fac fata la ceva ce e deja in mine? Si daca nu fac fata ce se poate intampla? Pai ia sa vedem: as putea sa explodez, sa innebunesc, sa mor, sa crap... si cam atat! Is any of this even possible? Ati mai auzit de cineva care a explodat din cauza de emotii insuportabile? I don't think so! :) Asadar, oameni buni, suntem mai mult decat capabili sa facem fata durerii, tristetii, anxietatii, depresiei, furiei, confuziei, indoielii...si oricarei alta emotie ce poate aparea in interiorul nostru. The heart can bear it all! Aveti incredere in voi! Cu curaj inainte! Asta este primul pas spre vindecare.
Cand eram in liceu si cred ca si in facultate, aveam un vis obsesiv pe care-l visam foarte des. Se facea ca eu fugeam de niste vampiri. Si fugeam si fugeam si fugeam. Intram in cladiri, ieseam pe alta parte, saream garduri, alergam printre blocuri, pe strazi...Pana cand, la un moment dat ma lovea gandul: "E mult prea obositor! Prefer sa ma opresc. Ce se poate intampla? Decat sa alerg o viata-ntreaga de niste vampiri mai bine-i las sa ma manance. Si apoi o sa devin si eu vampir si n-o sa-mi mai fie frica de nimic" Si dupa ce hotaram sa ma opresc, vampirii ia-i de unde nu-s!

Si atunci n-am inteles ce inseamna, dar acum vad clar un tipar ce se suprapune perfect peste fuga de emotii, fuga de suferinta, fuga de stari negative, agatatul asta obsesiv de "BINE" si evitarea "RAULUI". Si culmea culmilor este ca atunci cand renunti sa mai fugi si te lasi in voia "RAULUI"...constati cu mirare ca nu exista rau si ca 99% din starea ta negativa era cauzata de rezistenta ta, de impotrivirea ta la a simti ceva "NEGATIV". Si unde mai pui ca in disperarea ta de a incerca sa nu simti emotiile negative, devii un robot incapabil sa mai simta nimic. Odata cu tristetea, durerea, suferinta, iti refuzi si bucuria de a simti iubirea, entuziasmul, pacea.
Asadar, dupa ce am asimilat cat de cat aceasta mare revelatie, cum ca pot face fata la tot ce va fi sa simt, am devenit mult mai linistita si mai dornica de explorat emotii si stari. In momentul in care m-am convins ca pot face fata la orice, am schimbat complet tactica de abordare. In loc sa fug de emotii si sa incerc sa le vindec cu de-a sila, am inceput sa ma relaxez si sa fiu constienta. Sa le explorez. Sa le simt. Sa le recunosc ca fiind ale mele, ca existand in interiorul meu. Sa le las sa fie. Sa le las sa ma contropeasca. Sa le las sa vina mai aproape. Sa ma duc pana in profunzimea lor cea mai adanca. Sa le vad. Sa intreb si sa ascult ce au sa-mi spuna. Pentru ca absolut fiecare din ele e un mesager care-mi spune ceva despre mine. Fiecare din ele este o ocazie sa inteleg, sa ma eliberez, sa devin mai usoara, sa creez un spatiu interior in care lucruri bune si frumoase sa inceapa sa se dezvolte!

Sigur ca nici treaba asta nu-i floare la ureche. De multe ori, dau peste chestii dureroase. Peste senzatii neplacute si uneori super scary. Dar de cate ori simt ceva dubios, ma opresc, ma asez, respir si simt. Cateodata fac tapping, alteori meditez pe acea senzatie sa vad ce are sa-mi spuna. Si poate sa dureze cateva minute, dar de cele mai multe ori e nevoie de cateva secunde si senzatia dispare. Cateodata lasa in urma o intelegere, o revelatie. De multe ori plang, pentru ca acea senzatie tocmai m-a invatat ceva despre felul in care nu ma iubesc si despre moduri in care m-am facut sa sufar. Si e dureros. Dar super vindecator! Si e nevoie de multa rabdare, incredere, liniste, timp, spatiu. Si multa atentie!
Awarness (really) is the key to everything! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu